Sfântul Antim Ivireanul

Sfântul Antim Ivireanul s-a născut în jurul anului 1650, în Iviria (Georgia de astăzi). De tânăr a fost luat în robie de turci şi dus la Constantinopol. Fiind eliberat, a trăit o vreme în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învăţat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum şi limbile greacă, arabă şi turcă. Probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim şi hirotonit ieromonah.

În jurul anului 1689 a fost adus în Ţara Românească, de către Sfântul Voievod Martir Constantin Brăncoveanu. Acum a învăţat și limbile română şi slavonă, precum şi meşteşugul tiparului.

În 1691 a fost pus la conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, în care a imprimat patru cărţi valoroase: Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său, Leon (1691, limba greacă); Slujba Sfintei Parascheva şi a Sfântului Grigorie Decapolitul (1692, limba română); Evangheliarul greco-român (1693) şi Psaltirea (1694, limba română).

În 1694, Sfântul Antim a înființat la Mănăstirea Snagov, cu ajutorul domnitorului, o tiparniță, cu imprimare în limbile română, greacă și arabă. După 1696 a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov. În această perioadă a imprimat 15 cărţi, în limbile greacă, română, slavonă, slavo-română și greco-arabă. Dintre acestea, le amintim pe următoarele: Antologhionul (1697); Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă (1699); Proschinitarul Sfântului Munte Athos (1701, greceşte); Liturghierul greco-arab (1701), prima carte tipărită cu caractere arabe din lume); Evanghelia (1697); Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698); Carte sau lumină (1699); Învăţături creştineşti (1700); Floarea darurilor (1701), toate în româneşte.

Între anii 1701-1705 şi-a reluat activitatea la Bucureşti, unde a tipărit alte 15 cărţi, tot în limbile greacă, română, slavo-română și greco-arabă, între care: Ceaslovul greco-arab (1702) şi Noul Testament (1703), prima ediţie a acestuia în Ţara Românească.

La 16 martie 1705 a fost ales și hirotonit episcop de Râmnic. Când a plecat la Râmnic, sfântul a luat cu sine o parte din tiparnița de la Snagov. Aceasta este prima tiparniță (tipografie) din Râmnic. Aici, sfântul a tipărit alte 9 cărţi, trei românești, trei slavo-române și trei greceşti, între care: Floarea Darurilor și Tomul bucuriei (1705, greceşte); Liturghierul şi Evhologhionul (1706), într-un singur volum, ambele reprezentând primele ediţii româneşti al acestora în Muntenia; Învăţătura pe scurt pentru Taina pocăinţei (1705, româneşte), lucrare originală; Cuvânt panegiric la Sfântul Nicolae, scris de Sfântul Radu Brâncoveanu, Slujba Născătoarei de Dumnezeu și Cuvânt la Patima Domnului, scris de Gheorghe Maiota (1706).

La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei. În calitate de mitropolit, a înfiinţat la Târgoviște o tipografie, unde a tipărit un număr de 18 cărţi, cinci greceşti, una slavo-română, una slavo-româno-greacă și unsprezece româneşti, între care se remarcă cele româneşti: Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (1710); Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieştecarele din preoţi şi din diaconi deplin şi cu cinste datoria hotarului său (1714), ambele originale; Psaltirea (1710); Octoihul (1712); Liturghierul (1713); Evhologhionul (1713); Catavasierul (1714).

În 1715, tipografia a fost mutată la Bucureşti, unde a mai imprimat alte două cărţi greceşti.

Prin cele 63 de tipărituri, lucrate de el însuşi, coordonate sau patronate, în limbi diferite şi de o mare diversitate, și prin numeroşii ucenici pe care i-a format, Sfântul Antim Ivireanul este considerat, alături de Coresi, cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.

Sfântul Antim a avut un rol însemnat în introducerea completă şi definitivă a limbii române în cult și, deşi străin de neam, a creat o limbă liturgică românească limpede, care a fost înţeleasă de popor şi a rămas în uz până azi.

Prin activitatea sa tipografică, Sfântul Antim a sprijinit şi alte popoare ortodoxe, imprimând cărţi pentru slavi, greci şi pentru arabii din Patriarhia Antiohiei. Este şi autorul unei premiere mondiale în tipărit, Liturghierul greco-arab (1701), prima carte tipărită cu litere mobile din lume, având caractere arabe. În 1706, aceeaşi instalaţie tipografică cu caractere arabe a fost dăruită Patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep.

În 1699 a trimis pe unul dintre cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ştefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o Bucoavnă şi un Chiriacodromion. Pe acelaşi Mihail Ştefan, sfântul l-a trimis în ţara sa de origine, Georgia, unde, la Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparniţe cu caractere georgiene din ţară, unde au fost tipărite mai multe cărţi în limba georgiană.

Pe lângă lucrările tipărite, au rămas de la el şi câteva manuscrise. Primul manuscris, intitulat Chipurile Vechiului şi Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiţi ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie şi în Evanghelie şi adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor, cuprinde 22 foi text, 503 portrete în medalion, 3 schiţe şi 8 desene în medalion, cu personaje din Vechiul Testament. Este datat la Târgovişte, 1709, iar manuscrisul original se găseşte la Kiev. La noi se păstrează o copie a dascălului Popa Flor, realizată pe la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Tot în manuscris a rămas şi opera sa omiletică, Didahiile, cu 28 predici la diferite sărbători şi 7 cuvântări ocazionale. Acestea îl aşează, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creştini. Avea nu numai o frumoasă cultură teologică, ci şi una profană, întrucât folosea nu doar citate din Biblie, ci şi din literatura patristică, respectiv din filosofii antici.

Sfantul Antim Ivireanul este ctitorul mănăstirii cu hramul Toţi Sfinţii, din Bucureşti, numită azi Mănăstirea Antim (1713-1715), pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, remarcabil monument de arhitectură, pictură şi sculptură din ţara noastră. Pe seama veniturilor mănăstirii, sfântul a alcătuit un testament, intitulat Învăţături pentru aşezământul cinstitei mănăstiri a Tuturor Sfinţilor, capete 32, în vederea organizării unei impresionante opere de asistenţă socială.

Fiind un apărător energic al Bisericii Ortodoxe şi al poporului român, dar mai ales din pricina atitudinii sale evident antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, Sfântul Antim Ivireanul a fost înlăturat din scaunul mitropolitan, închis, caterisit de Patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă, în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului, Sfântul Antim a fost ucis de ostaşii turci, iar sfântul său trup a fost aruncat într-un râu (Mariţa sau Tungea), dincolo de Adrianopol. Câţiva ani mai târziu, după moartea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedreapta caterisire a sfântului.

Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 21 iunie 1992. Este prăznuit pe 27 septembrie. Împreună cu Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Antim este considerat ocrotitor spiritual al municipiului Râmnicu Vâlcea și al Arhiepiscopiei Râmnicului.