Eşti aici

Parohiile din cuprinsul Cercului pastoral-misionar „Nicolae Bălcescu” au implementat Proiectul „Prietenie pe roţi”

31 Iulie / Social

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și prin implicarea Biroului de Asistenţă Socială al Protoieriei Râmnicu-Vâlcea, parohiile din cuprinsul Cercului pastoral-misionar „Nicolae Bălcescu” au implementat Proiectul „Prietenie pe roţi”, proiect ce îşi propune realizarea de activităţi sociale de tip recreativ, respectiv organizarea unor excursii în perioada vacanței de vară pentru copiii proveniți din medii defavorizate dar și  pentru membrii Centrelor catehetice parohiale.

Astfel, marţi, 30 iulie, parohiile din cuprinsul Cercului pastoral-misionar „Nicolae Bălcescu” au organizat în cadrul proiectului social o excursie, de care au beneficiat 27 de copii ce au vizitat Paraclisul Arhiepiscopal din satul Băneşti, comuna marelui istoric, scriitor și revoluționar vâlcean Nicolae Bălcescu, parcul şi statuia sa, au socializat, s-au jucat şi au legat noi prietenii, petrecând timp liber împreună într-un mod plăcut şi folositor.
Ziua s-a încheiat cu servirea mesei oferită de preoţii organizatori.

 

Alte articole despre: