Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Maica Domnului a intrat în templu spre a deveni chivot sfințit, templul Cuvântului”
„În Sfânta Sfintelor a intrat cea care și-a închinat întreaga viață lui Dumnezeu, în feciorelnică bucurie şi veselie, plămada „care dospește toată frământătura” (Galateni V, 9)”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la hramul Mănăstirii Turnu.
„Nu doar întristarea Sfinților Ioachim și Ana se risipește pe treptele templului, ci se risipește întristarea neamului omenesc, iar harul Domnului face sufletul să împărățească cu El în vecii nesfârșiți”, a continuat Înaltpreasfinția Sa.
„Ea devine chivot sfințit şi templul Cuvântului, lăcaşul însufleţit al lui Dumnezeu. De la intrarea în templu, Maica Domnului, aflată la o vârstă încă fragedă, se dăruieşte deplin Cuvântului prin deplina jertfire pentru Acesta. A intrat în templu cea care este mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, spre a ne oferi posibilitatea de a ne uni întru iubire cu Dumnezeu. Sfânta Fecioară ne-a încredințat că te împărtășești de viața cea veșnică doar iubind cu adevărat Viața și fiind în părtășie cu izvorul acesteia: Hristos, Cel Care ne mântuiește și ne împărtășește darurile Sale cele bogate”, a arătat Înaltpreasfinția Sa.