Deschiderea Anului școlar la Orlești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și sub coordonarea Sectorului de Învățământ și Activități cu tinerii, la început de an școlar s-a săvârșit slujba de Te Deum și binecuvântare a elevilor Școlii Gimnaziale Orlești de către preoții Luca-Georgian Sîia de la Parohia Valea Bisericii și Dragoș Alexandru de la Parohia Orlești, din Protopopiatul Drăgășani.
În cuvântul festiv adesat cu acest prilej, părintele Luca-Georgian Sîia a transmis tuturor elevilor, părinților și dascălilor mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie la începutul noului an școlar: „Așa cum suntem obișnuiți ca la orice început al unei lucrări să cerem ajutorul lui Dumnezeu, acum, când elevii încep din nou drumul creșterii intelectuale, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-Și reverse harul Său asupra acestora și să-i ocrotească în purtarea Sa de grijă. Educația presupune muncă, cercetare, atenție deosebită, dar înainte de toate rugăciune, așa cum Sfântul Isaac Sirul accentuează în scrierile sale, condiția esențială a succesului în orice lucru întreprins de om este ca „orice lucru, mare sau mic, să fie cerut cu rugăciune de la Ziditorul Său”.
Remarcând implicarea activă a tinerilor în viața comunității și în proiectele catehetice inițiate în parohii, cei doi preoți slujitori au împărțit mai multor copii pachete cu rechizite, haine, încălțăminte și icoane, ca dar de prețuire din partea celor două parohii și ca îndemn la continuarea luptei împotriva abandonului școlar.