Întrunirea Cercului pastoral-misionar Horezu II
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Parohia Târg Horezu din oraşul Horezu, marți, 30 august 3016, s-au reunit preoții arondați Cercului pastoral-misionar Horezu II.
După săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica Naşterea Maicii Domnului de către un sobor de preoţi, Părintele Constantin-Dorel Vulpe a susținut lucrarea cu tema Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, ierarh, cărturar, dascăl și misionar. În cadrul dezbaterilor au fost analizate o serie de mijloace pastorale privind intensificarea colaborării dintre preoți, profesori de religie și părinți, în formarea spiritual-morală a tinerilor.
Următoarea întâlnire a preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Horezu II va avea loc pe data 6 octombrie, la Parohia Vaideeni I în biserica cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul.