Şi noi suntem copiii Europei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, Biroul de Cateheză al Protoieriei Călimăneşti, a desfăşurat sub coordonarea Preotului Prof. Chima Vasile Marian în parteneriat cu Şcoala nr. 1 Brezoi, structură a Liceului Gheorghe Surdu, activitatea "Şi noi suntem copiii Europei".
Activitatea a avut ca scop educarea copiilor în vederea cunoaşterii semnificaţiei şi a simbolurilor Uniunii Europene. Iar ca obiective:
- iniţierea copiilor în cunoaşterea unor elemente specifice U.E.;
- cunoaşterea însemnelor U.E.;
- cunoaşterea Europei, prin intermediul unor filmuleţe PPT;
- implicarea copiilor în realizarea drapelelor ţărilor membre UE, intonarea Imnului UE, recitarea unor poezii;
- stimularea interesului elevilor pentru Uniunea Europeană şi pentru simbolurile acesteia.
În realizarea activităţii şi-au adus aportul şi cadrele didactice: Nicolaescu Diana cls. Pregătitoare, Comandaşu Elena cls. a II-a, Pirtea Cristiana, înv. cls. I, Şopârlă Laura înv.cls. a III-a şi Croce Carmen, înv. cls. a IV-a.