Eşti aici

Parteneriat între Biserică și Școală la Parohia Mihăești II

18 Decembrie 2023 / Învățământ

În cadrul Parteneriatului educațional dintre Biserică și Școală, intitulat „Lăsați copiii să vină la Mine”, Parohia Mihăești II, a fost gazda celor mai mici colindători din cadrul Grădiniței cu Program Normal Mihăești.

Vineri, 15 decembrie, Biserica „Sfântul Nicolae” a Parohiei Mihăești II, a răsunat de glasul preșcolarilor de la Grădinița cu Program Normal Mihăești, care, însoțiți de cadrele didactice, au vestit Nașterea Domnului prin colind.
În cadrul vizitei, cei mici au primit cadouri din partea parohiei, iar părintele paroh Marian Mihai, le-a vorbit despre marele praznic al creștinătății petrecut în cetatea Betleemului.

 

Alte articole despre: