Eşti aici

„Lăudați pe Domnul!” – Festival-concurs național de muzică bisericească, ediția a XVIII-a, 2026

26 Martie / Învățământ

Ediția a XVIII-a a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul! este organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul Teologic-Educaţional al Administrației Patriarhale, în perioada 1 martie – 1 octombrie 2026 și se înscrie între manifestările dedicate Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, monahii, soții și mame).

Ediția a XVIII-a a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul! îşi propune:

a. să contribuie la preamărirea lui Dumnezeu, prin muzica bisericească;
b. să contribuie la valorificarea darurilor specifice femeilor credincioase și la educarea religioasă a copiilor, inclusiv prin promovarea cântării liturgice;
c. să susţină interpretarea autentică a muzicii bisericești;
d. să faciliteze accesul publicului larg la acest gen de muzică.

La ediția din acest an vor fi următoarele Secțiuni:

A. INTERPRETARE – sunt invitate să se înscrie ansambluri corale, de diferite tipuri, din Patriarhia Română.

CATEGORIA I. CORURI DE COPII

Sunt invitate să se înscrie coruri parohiale/coruri care participă în mod constant la evenimentele unei parohii din Patriarhia Română (din țară și din diaspora), cu una sau mai multe voci.
Număr membri: 10-30 de persoane, cu vârsta de maximum 18 ani.
Proba de concurs: repertoriul abordat va include două piese muzicale, la alegere, maximum 12 minute (nu este permisă depășirea timpului alocat):
- o piesă religioasă, închinată Maicii Domnului, din repertoriul românesc ortodox, a cappella;
- o piesă laică, dedicată mamei, din repertoriul românesc sau internațional, a cappella.

CATEGORIA A II-A. CORURI MIXTE
Sunt invitate să se înscrie coruri parohiale din Patriarhia Română (din țară și din diaspora).
Număr membri: 25-35 de persoane; în componența corurilor, este permisă prezența a 2 sau 3 cântăreți profesioniști, maximum 10% din membrii ansamblului coral; se va menționa în tabelul de înscriere calitatea fiecărui membru – membru al corului parohial/invitat special.
Proba de concurs: repertoriul abordat va include două piese muzicale, la alegere, maximum 12 minute (nu este permisă depășirea timpului alocat):
- o piesă religioasă, închinată Maicii Domnului, din repertoriul românesc ortodox, a cappella;
- o piesă laică, dedicată mamei, din repertoriul românesc sau internațional, a cappella.

B. COMPOZIȚIE – sunt invitați să se înscrie compozitori de muzică din Patriarhia Română.

CATEGORIA I. LUCRĂRI PSALTICE
Concurenţii vor realiza o lucrare unitară (o singură variantă), cuprinzând cântări din slujba unei femei cu viață sfântă, canonizată în anul 2025 (din Mineiul Sfinților Români, volumul VI, Slujbele Sfintelor Femei Românce canonizate în Anul Centenarului Patriarhiei Române, publicat la Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2026, disponibil pe site-ul www.cartibisericesti.ro): Stihirile de la Doamne, strigat-am...Slavă… a Sfintei, Și acum... a Născătoarei; Stihirile Litiei, Slavă… a Sfintei, Și acum... a Născătoarei; Troparul Sfintei; Sedelenele; Mărimurile; Stihirile de la Laude, Slavă… a Sfintei, Și acum… a Născătoarei. Stihirile și slavele vor fi compuse în stihiraricul secolului al XVIII-lea, întâlnit în creația psaltică a Sfântului Cuvios Macarie Protopsaltul și a compozitorului Anton Pann. Stihirile care au ca model prosomiile vor fi compuse în tactul irmologic, iar cântările Și acum… ale Născătoarei vor fi compuse în tactul stihiraric, exceptând pe cele care au indicație de podobie. Se vor folosi semnele de punctuație din textul liturgic propus. Lucrarea va fi în primă audiţie şi nepublicată până în prezent.

CATEGORIA A II-A. LUCRĂRI RELIGIOASE ARMONICO-POLIFONICE
Concurenții vor realiza o lucrare a cappella, sub forma unei miniaturi corale, folosind textul poeziei Rugăciune de Mihai Eminescu. Lucrarea va avea caracter bisericesc, va fi realizată atât pentru cor mixt, cât și pentru cor de copii, pentru a putea fi interpretată simultan, durata variantei midi a compoziției fiind de maximum 4 minute. Compoziția va fi în primă audiţie şi nepublicată până în prezent.

Alte articole despre: