Elevi vâlceni premiați la Etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și Spiritualitate românească”
În perioada 14 – 26 mai 2025 s-a desfășurat Etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și Spiritualitate românească” (Limba și Literatura Română și Religie), la Deva, pentru clasele IX-XII, și la Suceava, pentru clasele V-VIII.
Olimpiada a valorificat personalitatea culturală deschisă, flexibilă, a elevilor capabili de performanță din învățământul preuniversitar și a antrenat elevi creativi, cu un orizont cultural bine articulat, cu competențe remarcabile de valorificare a elementelor de antropologie culturală din programele disciplinelor limba și literatură română și religie. Fiecare participant a putut proba abilități de documentare, de lectură și de interpretare a mesajului textului literar cu tematică sacră și a textului nonliterar despre lume, corelate cu categorii estetice referențiale: bine, frumos, adevăr.
La etapa națională din acest an au participat unsprezece elevi din județul Vâlcea, care au fost însoțiți de doamnele profesoare Laura Stroescu de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și Georgeta Găitănaru de la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea. Din Comisia Națională a acestei competiții au făcut parte: prof. Laura Lăcraru, de la Școala Gimnazială „Take Ionescu”, Prof. Udrescu Ana-Maria de la Colegiul Energetic și prof. Mihăilescu Alina de la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea.
În cadrul Festivității de premiere, au obținut rezultate deosebite:
Ioana-Alexia Chirea, mențiune, clasa a XI-a, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, (profesori îndrumători: Limba și literatura română – prof. Elena Gabriela Bălăceanu; Religie – prof. Georgeta Găitănaru);
Ioana Marica, premiul special, clasa a VIII-a, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân", Râmnicu Vâlcea, (profesori îndrumători: Limba și literatura română – Prof. Simona Tamaș; Religie – Prof. Marcel Ionescu);
Maria Daria Mărgărita, premiul special, clasa a XI-a, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” (profesori îndrumători: Limba și literatura română – prof. Elena Gabriela Bălăceanu; Religie – prof. Delia Teleșpan).