Activități catehetice la Școala Gimnazială Mihăești
Parohia Mihăești I, Protoieria Râmnicu-Vâlcea, în parteneriat cu Școala Gimnazială Măgura-Mihăești, desfășoară periodic activități cultural-duhovnicești pentru elevi.
„Întăriți fiind de cuvintele Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii: «Toată grija cea lumească acum să o lepădăm», am continuat seria întâlnirilor catehetice cu elevii de la Școala Gimnazială Măgura-Mihăești. Astfel, am parcurs, prin sfaturi duhovnicești, drumul pe care omul credincios îl împodobește prin rugăciuni atunci când merge la Sfânta Biserică și participă «cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste» la sfintele slujbe. De aceea, nădăjduim și ne rugăm ca acești tineri elevi, prezenți la aceste sfaturi duhovnicești, să facă să rodească în sufletele lor bunele semințe ale Cuvântului lui Dumnezeu și să înțeleagă că Biserica este un loc sacru, unde omul se întâlnește prin rugăciune cu Dumnezeu, locul unde sunt săvârșite Sfintele Taine și ierurgii, locul unde ne împărtășim cu Domnul Iisus Hristos, Care este prezent în mod real în Taina Sfintei Împărtășanii. Mulțumim celor care au facilitat derularea proiectului catehetic, între care doamnei profesoare Elena Teodora Proroc, care ne-a fost alături în care proiectului catehetic. La finalul întâlnirii duhovnicești, cei mici au primit iconițe cu praznicul Nașterii Domnului și am rostit împreună rugăciuni”, a precizat părintele Constantin Ababe, de la parohia Mihăiești I.