Patriarhul binecuvintează la început de an universitar toți studenții, profesorii și părinții
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis cu prilejul începutului noului an universitar 2021-2022 un mesaj de binecuvântare pentru toți studenții, profesorii și părinții.
Binecuvântare la început de an universitar
La începutul noului an universitar 2021-2022, adresăm un mesaj de binecuvântare tuturor studenților şi profesorilor din învățământul universitar și postuniversitar, dorindu-le mult ajutor de la Dumnezeu în activitatea de studiere, cercetare și aprofundare a valorilor ştiinţifice, educaționale, spirituale, culturale și practice.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca An omagial al pastoraţiei românilor din afara României, dorind să evidențieze importanța cultivării identității şi a comuniunii românești ortodoxe.
Tinerii ortodocși români de pretutindeni, mărturisitori ai credinței, prin cuvânt și faptă, iubitori de rugăciune și de acţiune, sunt misionari ai Bisericii în societatea de azi, reprezentând nu doar viitorul, ci și prezentul activ și creativ al Bisericii. De aceea, Biserica îi cheamă pe toți tinerii să fie căutători, primitori și mărturisitori ai iubirii lui Hristos pentru toți oamenii.
În acest sens, Hristos Domnul este pentru tineri izvorul iubirii eterne, al prieteniei sincere și al păcii sufletești. El este izvor de viață, lumină și speranță pentru toți oamenii. Cei care L-au iubit și L-au urmat pe Domnul Iisus Hristos cu multă fidelitate, încă din tinerețe, sunt sfinții Bisericii, chipuri luminoase de iubire sinceră, smerită și milostivă, învățători și rugători pentru toți oamenii.
Biserica Ortodoxă Română încearcă să răspundă nevoilor de formare a tinerilor prin programe care se desfășoară atât în țară, cât și în străinătate, adaptate fiecărei comunități, cum ar fi: Întâlnirile tinerilor ortodocși din toată lumea, activitățile Asociației Studenților Creştin-Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.), Programul Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, Proiectul educațional „Alege Şcoala!”, tabere de tineret, pelerinaje pentru elevi și studenți, burse de studiu și multe proiecte social-filantropice, dezvoltate de centrele eparhiale, de protopopiate, de parohii și de unele mănăstiri.
Prin toate acestea, cultivăm încrederea în sine și în semeni, respectul și iubirea față de oameni și de natură – creația lui Dumnezeu, consolidăm viața de comuniune a tinerilor, solidaritatea creștină, prietenia, respectul față de Biserică și de Neam, precum și dialogul cu alte popoare.
Este necesar ca lucrarea spirituală şi educaţională de îndrumare şi de susținere a tinerilor să fie luminată de convingerea că toţi copiii şi tinerii poporului sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Familie, Biserică şi Societate.
Cu prilejul începutului noului an universitar 2021-2022, îi felicităm pe toți tinerii români care au obținut rezultate bune la studii în anii precedenți atât în țară, cât și peste hotarele ei.
Ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Izvorul Iubirii și al Înțelepciunii, să-i binecuvinteze pe toți studenții, profesorii și părinții, întru mulți și buni ani!
Cu multă prețuire și părintești binecuvântări,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române