Eşti aici

Doi ani de activitate a Biroului Eparhial de catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului

La data de 9 iunie 2015, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului a înființat Biroul Eparhial de catehizare a rromilor.

Înființarea acestui birou a fost determinată pe de o parte de nevoia a învinge anumite prejudecăţi şi stereotipuri negative, iar pe de altă parte, de o serie de factori sociali rezultați din dificultăţile acestei etnii în formarea profesională, obţinerea unui loc de muncă şi dezvoltarea unei cariere, contribuția la fondurile sociale ș.a. Este cunoscut faptul că etnicii rromi se confruntă cu marginalizare, discriminare şi condiţii de sărăcie, cu dificultatea şcolarizării copiilor, având indicele ridicat de analfabetism.

Biroul de catehiazare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului continuă o lucrare pastoral-misionară inițiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie cu mai bine de un deceniu în urmă când, sub coordonarea Înaltpreasfinției Sale, apărea în anul 2006, Cartea de rugăciuni în limba rromani, iar în anul 2008, compact discul cu Sfânta Liturghie ortodoxă în limba rromani. În data de 23 decembrie 2008, la Mănăstirea Radu Vodă din București, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit pentru prima dată Sfânta Liturghie în acestă limbă.

Cerințele pastorale ale etnicilor rromi privesc intensificarea activităților catehetice și dezvoltarea comportamentului moral, susținerea procesului educativ și absolvirea ciclurilor superioare de învățământ, dezvoltarea sistemului de asistență socială și sprijin în integrarea pe piața muncii

Principalele activități ale Biroului Eparhial de catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului în acești doi ani de la înființare au constat în derularea de programe misionare, culturale și sociale în comunitățile de rromi din județul Vâlcea după cum urmează:

- Pelerinaje sociale la care beneficiari a fost aproximativ 600 de persoane;

- Acțiuni social-filantropice în cadrul cărora au fost distribuite aproximativ 4000 kg de haine și alimente, daruite unui număr de aproximativ 800 de persoane;

- În cadrul programului „Sastipen le rromenqe-Sănătatea rromilor” un număr de 350 de persoane au fost consiliate în vederea dobândirii de comportamente sanogene și adoptării unui stil de viață sănătos.

- La începutul anului  școlar 2016-2017, un număr de 200 de elevi au primit  ghiozdane și rechizite scolare;

- Au fost organizate activități culturale cu ocazia „Zilei internaționale a rromilor”, „Zilei Minorităților Naționale”, „Holocaustului rromilor” și „Dezrobirea rromilor".

- S-au desfăşurat activități educative cu elevii prin care au fost marcate ,,Ziua Luptătorilor Anticomunisti", „Să știi mai multe, să fii mai bun”, „Ziua copilului” şi cateheze susținute în preajma fiecărei sărbători.

- Au fost dăruite un număr de 300 pachete cu produse de igienă (săpun, pastă și periuță de dinți) pentru tinerii rromi din comunități sărace

- Consult oftalmologic gratuit pentru tinerii rromi.

Biserica, prin deschiderea și misiunea asumată și desfășurată în comunitățile etnicilor rromi, reafirmă valoarea eternă a ființei umane precum și nevoia de comunicare și comuniune între oameni, indiferent de etnia căreia îi aparțin, însă eforturile lucrării catehetice și sociale desfășurate vor da roade numai prin asumarea moralei creștine, a principiilor evanghelice și sociale care au fost impregnate în conștiința poporului român de-a lungul veacurilor.

 

Alte articole despre: