Ora catehetică şi pregătirea duhovnicească pentru praznicul Naşterii Domnului. Repere biblice şi pastorale în activitatea desfăşurată la Şcoala Gimnazială Măgura
Cateheza reprezintă una dintre formele fundamentale ale misiunii Bisericii, având ca scop transmiterea adevărurilor de credinţă şi formarea conştiinţei creştine a tinerei generaţii. În acest sens, activitatea intitulată „Ora catehetică”, desfăşurată în data de 11 decembrie la Şcoala Gimnazială Măgura, se înscrie într-un demers pastoral-educaţional menit să pregătească sufleteşte copiii pentru întâmpinarea Marelui Praznic al Naşterii Mântuitorului Hristos.












