Veșmânt de har pentru biserica Mănăstirii Dintr-un Lemn
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit la Sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, slujba de târnosire a bisericii Mănăstirii Dintr-un Lemn.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit la Sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, slujba de târnosire a bisericii Mănăstirii Dintr-un Lemn.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, i-a binecuvântat pe elevii și profesorii de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea în prima zi a noului an școlar 2022-2023.
„Mântuitorul Hristos dorea să-l ridice pe tânărul bogat la cunoaşterea de Dumnezeu spre a fi părtaș bogăției cerești care se înmulțește prin faptele milosteniei”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 4 septembrie, în cuvântul de învățătură împărtășit preoților și credincioșilor care au participat la Sărbătoarea Cinstirii Sintei Icoane a Maicii Domnului Eleusa de la Paraclisul Arhiepiscopal Buna Vestire din Râmnicu-Vâlcea.
În perioada 25-27 septembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului îl cinstește în chip deosebit pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, cel care, începând cu anul 1999, a fost ales drept ocrotitorul spiritual al Municipiului Râmnicu-Vâlcea.
„Sfinții ne-au încredințat că rugăciunea este un mijloc duhovnicesc de a-l ridica pe om la Dumnezeu. De aceea, rugăciunea trebuie să însoţească pe om permanent în urcuşul său, pntru că nimeni nu poate ajunge la rugăciunea desăvârşită dintr-odată, dacă nu s-a obişnuit să aibă mereu pe Dumnezeu în cuget, dacă nu i-a devenit o dulceaţă gândul la Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cadrul slujbei de Priveghere pe care a săvârșit-o la Mănăstirea Stânișoara la Sărbătoarea Sfinților Cuvioși Neofit și Meletie.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, parohia Dângești, Protopopiatul Călimănești a organizat o excursie pentru copii proveniți din familii defavorizate.
„Sfântul Ioan Botezătorul ne încredințează de faptul că fără mărturisire şi pocăinţă nimeni nu poate primi cuvintele dumnezeieşti și, cu atât mai mult, nu este vrednic să-L primească pe Mântuitorul Hristos”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Parohia Stupărei din Protoieria Râmnicu-Vâlcea, unde a binecuvântat cu agheasmă noul lăcaș de cult.
Parohia Sfântul Gheorghe scoate la licitație folosința a două chioșcuri cu suprafața de 31 mp, amplasate pe terenul parohiei (vatra bisericii), care au ca destinație activități comerciale, în principal vânzare de produse de panificație.
La Parohia Stupărei a avut loc, în perioada 1-15 august, Școala de vară „Vacanță în pridvorul Bisericii” la care au participat elevii din această parohie.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului. De asemenea, în contextul împlinirii a 1.000 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog († 1022) și a 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie de la Neamț († 1722), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Parohia Bujoreni din Protoieria Călimănești a organizat școala de vară, un proiect catehetic în care au avut loc cateheze şi convorbiri duhovniceşti, pelerinaje la mănăstirile de pe Valea Oltului, ateliere de creație, jocuri recreative și comunicare, din dorința de a descoperifrumusețea cultului, a culturii și a jocurilor în echipă.