Eşti aici
Viața Eparhiei
-
Hramul istoric al Mănăstirii Bistriţa
De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august, obştea Mănăstirii Bistriţa din satul Bistriţa, comuna Costeşti, a serbat hramul istoric al așezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
15 August 2019 -
O nouă icoană a Maicii Domnului a fost așezată spre cinstire în Arhiepiscopia Râmnicului
Monahi, monahii și numeroși pelerini au participat în seara zilei de joi, 8 august, spre dimineața zilei următoare la slujba Privegherii, săvârșită la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului – Vârful lui Roman. În cadrul slujbei a fost așezată spre cinstire permanentă în biserica mănăstirii o copie a icoanei Maicii Domnului „Povățuitoarea” sau „Hodighitria”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
9 August 2019 -
Cinstirea icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” de la Mănăstirea Cozia
În Arhiepiscopia Râmnicului, în prima duminică a lunii august, este sărbătorită icoana Maicii Domnului „Hodighitria” sau „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Cozia. Cu acest prilej binecuvântat, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Cozia, din stațiunea balneoclimaterică Călimănești-Căciulata. Au participat stareți, starețe, monahi, monahii și numeroși pelerini din întreaga țară.
4 August 2019 -
Priveghere de toată noaptea la icoana Maicii Domnului „Grabnic-Ascultătoarea” de la Mănăstirea Suiești
Monahi, monahii și pelerini vâlceni s-au adunat în duh de rugăciune la Mănăstirea Suiești, în noaptea de joi, 1 august, spre dimineaţa zilei următoare, cu prilejul aducerii spre cinstire a unei copii a icoanei Maicii Domnului „Grabnic-Ascultătoarea” (Gorgoypikoos) de la Sfânta Mănăstire Dohiariu din Sfântul Munte Athos. Slujbele liturgice au culminat cu Sfânta Liturghie, care a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
2 August 2019 -
Ziua Imnului Naţional, sărbătorită la Râmnicu-Vâlcea
În fiecare an, Ziua Imnului Naţional este sărbătorită în mod deosebit la Râmnicu-Vâlcea, unde, acum 171 de ani, a fost intonat pentru prima dată cântecul Deşteaptă-te, române!, pe locul actualului Parc Zăvoi. Manifestările cultural-artistice au culminat luni, 29 iulie, cu un ceremonial religios-militar la fântâna din Parcul Zăvoi şi susţinerea alocuţiunilor oficiale.
29 Iulie 2019 -
Sărbătoarea Cinstirii Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Ostrov
„Maica Domnului este o adevărată scară cerească și singura care face posibil urcușul omului către Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Mănăstirea Ostrov, duminică, 28 iulie, cu prilejul Sărbătorii Cinstirii Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea.
28 Iulie 2019 -
Slujire arhierească la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci din Budești
În Duminica a 5-a după Rusalii, 21 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci și Sfânta Maria Egipteanca din localitatea Budești, județul Vâlcea. La finalul slujbei, Chiriarhul Râmnicului a binecuvântat clopotele noii mănăstiri.
21 Iulie 2019 -
Slujire arhierească la hramul mănăstirii de sub stânca Izvorului Frumos
Numeroși credincioși au participat sâmbătă, 20 iulie, la sărbătorirea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Mănăstirii Pahomie de la poalele Muntelui Buila. Datorită prezenței credincioșilor, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în fața micului locaș de cult de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și arhidiaconi.
20 Iulie 2019 -
Priveghere de toată noaptea la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea
Starea firească a rugăciunii, aceasta au căutat să deprindă credincioșii care au participat în seara zilei de 11 iulie spre dimineața zilei următoare la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul Râmnicu-Vâlcea la slujba Privegherii, săvârșită la sărbătoarea Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” („Înaintemergătoarea”). Copia icoanei făcătoarei de minuni se află spre închinarea credincioșilor vâlceni din anul 2015.
12 Iulie 2019 -
Reprezentanți ai ISU Vâlcea și-au cinstit ocrotitoarea, Icoana Maicii Domnului Kazanskaia, la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob
Reprezentanți ai ISU Vâlcea au participat luni, 8 iulie, la slujbele săvârșite la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob în ziua de prăznuire a Icoanei Maicii Domnului Kazanskaia.
8 Iulie 2019 -
Priveghere de toată noaptea la Mănăstirea Sfântul Cuvios Ioan Iacob - Țara Loviștei
În Arhiepiscopia Râmnicului, în ziua de 8 iulie este sărbătoarea Cinstirii sfintei icoane a Maicii Domnului „Kazanskaia” de la Mănăstirea Sfântul Cuvios Ioan Iacob - Țara Loviștei, din comuna Racovița, judeţul Vâlcea. În seara zilei de duminică, 7 iulie, a fost săvârșită slujba Privegherii, care a continuat cu Sfânta Liturghie în noaptea de 8 iulie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
8 Iulie 2019