Eşti aici
Cultural
-
Învierea lui Hristos - bucuria întregii făpturi
Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului
Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul
Arhiepiscopiei Râmnicului,
Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,
iar de la noi părintești binecuvântări!10 Aprilie 2017 -
Simpozionul Național „Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), mărturisitor al dreptei credințe și apărător al Bisericii strămoșești”
În contextul manifestărilor dedicate Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, Arhiepiscopia Râmnicului, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, a organizat Simpozionul Naţional „Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), mărturisitor al dreptei credințe și apărător al Bisericii strămoșești”.
22 Martie 2017 -
Un an de la înveșnicirea Părintelui Neonil, starețul de la Frăsinei
Părintele Neonil Ștefan, starețul Sfintei Mănăstiri Frăsinei, cuviosul dintre cei de odinioară
Chipul charismatic al părintelui Neonil, vrednicul stareț al Sfintei Mănăstiri Frăsinei, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, din Arhiepiscopia Râmnicului, strălucește în pleiada marilor stareți ai acestei mănăstiri: Policarp Nisipeanu, Silvestru Ieroschimonahul, Porfirie Bucurescu, Simion Combei și David Glăvan, vădindu-se pe sine, prin toate faptele sale, ca fiind în același duh cu marii stareți din vechime ai Ortodoxiei.
13 Martie 2017 -
Sfântul Antim Ivireanul – Cultura și spiritualitatea europeană și caucaziană de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea
Arhiepiscopia Râmnicului, prin Centrul de studii Brâncovenești de la Mănăstirea Hurezi, a organizat în zilele de 17 și 18 septembrie 2016, la Mănăstirea Cozia, un simpozion internațional, în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, Academia Oamenilor de Știință din România, Academia Națională de Știință a Georgiei, Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-Canonice al celor Trei Religii Monoteiste (mozaică, creștină și islamică) - afiliat Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius din Constanța, Universitatea din Silesia - Katowice (Polonia) etc.
2 Martie 2017 -
A apărut ultimul număr al revistei „Martyria”
Martyria. Revistă de teologie și spiritualitate ortodoxă, periodic științific al Arhiepiscopiei Râmnicului, apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, propune cititorilor, în cel de-al doilea număr, o serie de studii de teologie și cultură care dau mărturie despre modul în care activitatea culturală, pastorală și ctitoricească a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul a rodit în spiritualitatea și cultura română căreia, pe anumite paliere, i-a devenit reper, acestora alăturându-li-se articole de literatură, piese de teatru și poezii, traduceri inedite din scrierile Părinților, mărturii contemporane privitoare la modul de asumare a vieții creștine în societate.
2 Martie 2017 -
Pastorala Sfântului Sinod în Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2017
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,
Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
1 Martie 2017 -
Duhovnicii, făcându-se mijlocitori între Dumnezeu şi între oameni, împacă pe oameni cu Dumnezeu
Aceștia cu adevărat pe rând unul după altul au luat de la Sfinţii şi purtătorii de Duh Apostoli puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor după hotărârea Domnului: „Cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinuteˮ (Ioan 20, 23).
27 Februarie 2017 -
Patriarhul Justinian Marina comemorat în locurile natale
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, marţi 21 februarie 2017,a avut loc manifestarea „Patriarhul Justinian Marina şi locurile natale”, în comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea.
22 Februarie 2017