Masivul Cozia
Masivul Cozia se întinde pe o suprafață de 77 km². Are relieful, fauna și flora deosebit de diversificate. Înconjurat de vetre monahale, oferă numeroase trasee montane.
Masivul Cozia se află în partea central-sudică a Carpaților Meridionali, pe partea stângă a râului Olt, în dreptul stațiunii Călimănești. Face parte din prelungirile sudice ale Munților Făgăraș, alături de masivele Frunții și Ghițu. Se încadrează în munții cu altitudine mijlocie din țara noastră, cu vârful Cozia sau Ciuha Mare (1668 m) și vârful Ciuha Mică (1629 m). Cu o suprafață totală de circa 77 km², muntele se întinde pe arealul mai multor localități, precum Călimănești, Berislăvești, Sălătrucel și Perișani.
În partea de nord, Masivul Cozia este mărginit de depresiunea intracarpatică Țara Loviștei, care îl separă de creasta principală a Munților Făgăraș, în partea de nord-est, de pârâul Băiașul, spre vest de ultimul defileu al Oltului, iar spre sud și sud-est, de dealurile subcarpatice ale depresiunii Jiblea-Călimănești. În partea de vest, muntele coboară abrupt în apele lacului de acumulare de la Turnu, iar calea ferată, care străbate defileul Oltului, trece printr-un șir de tunele săpate în culmile prăpăstioase ale Coziei.
De jur-împrejurul Masivului Cozia se află o salbă de vetre monahale, precum Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Turnu și Mănăstirea Stânișoara. La mică distanță de poalele Masivului Cozia se află Mănăstirea Ostrov și Mănăstirea Frăsinei.
Masivul Cozia oferă turiștilor numeroase trasee montane.
Traseul I: Căciulata - Păușa - Dealul Păușa - Curmătura La Troiță - Poiana Stânișoarei - Muchia Vlădesei - Muntele Durduc. Marcaj: bandă albastră. Durată: 3-4 ore. Traseu accesibil tot timpul anului pe segmentul Căciulata - Păușa - Stănișoara; recomandabil numai vara, între Stânișoara și Muchia Vlădesei.
Traseul II: Gara Turnu - Curmătura La Troiță - Curmătura La Meliță - Muntele Scorțaru - Stâna Turneanu - Muchia Turneanu. Marcaj: bandă roșie. Durată: 4 ore. Traseu accesibil tot timpul anului pe segmentul Gara Turnu - Curmătura La Troiță; de evitat pe timp de iarnă segmentul Curmatura La Troiță - Stâna Turneanu.
Traseul III: Căciulata - Mănăstirea Cozia - Poiana Bivolari - Stâna La Mușețel - Curmătura La Troiță - Poiana Stânișoarei. Marcaj: bandă galbenă. Durată: 2 ore și 30 min. Traseu accesibil tot timpul anului.
Cel mai frecventat traseu rămâne cel cu pornire de la Mănăstirea Turnu, spre Mănăstirea Stânișoara, apoi, dacă timpul permite și vremea e bună, spre Cascada Gardului și Cabana Cozia, aceasta din urmă fiind așezată pe platoul montan, la altitudinea de 1573 metri. Cabana dispune de spații de cazare. Există și un drum forestier de 22 de kilometric, care urcă până la cabană.
Un loc aparte în zona de creastă îl constituie Poarta de Stâncă, o imensă deschizătură în stâncă, înaltă de 9 metri și lată de 7 metri, la care se ajunge pornind de la Cabana Cozia, pe un traseu de o oră și jumătate.
Masivul Cozia deține o faună bogată și o floră diversificată. Aici se întâlnesc ambele specii de vipere din România, scorpionul carpatic, mamifere mari și mici, dar și castanul comestibil, gorunul, cireșul sălbatic și toate speciile de foioase și conifere.