Tradiții religioase de Crăciun la Parohia Jiblea-Veche
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Parohia Jiblea-Veche din Protoieria Călimănești a organizat acțiuni social-filantropice și tradiționalul program de colinde la biserica parohială.
Activitățile social-filantropice au debutat sâmbătă, 21 decembrie, cu oferirea copiilor din cadrul Școlii Gimnaziale Șerban-Vodă Cantacuzino a unor articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și alimente, care au fost donate de Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, prin proiectul „Surâsul colegului meu”, în parteneriat cu C.N.I. Matei Basarab din Râmnicu-Vâlcea.
De asemenea, duminică, 22 decembrie, după Sfânta Liturghie, elevii de la structura Jiblea-Veche și din cadrul Liceului Tehnologic de Turism din Călimănești au venit la biserica parohială pentru a vesti Nașterea Domnului prin tradiționalele colinde de Crăciun.
„An de an retrăim bucuria Nașterii Mântuitorului nostru Hristos, cu gândul de a fi mai buni și mai iubitori față de aproapele nostru. Cu emoția acestor clipe de înălțare sufletească, am oferit colindătorilor darurile pregătite cu sprijinul domnului primar al orașului Călimănești, dr. Florinel Constantinescu, al firmei Boromir și prin implicarea enoriașilor parohiei, pentru a simți că Biserica este asemenea unei mame iubitoare care are grijă de toţi”, a precizat părintele Constantin Negrea de la Parohia Jiblea-Veche.