Hrană pentru trup şi suflet
Joi, 9 iunie 2016, de sărbătoarea Sfântă a Înălţării Domnului, membrele Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, la inţiativa colegei lor, doamna nutriţonist Marina Cîrjaliu Murgea, preşedinta a Asociaţiei „Sănătatea se învaţă” au organizat acţiunea „Hrană pentru trup şi suflet” la Centru de Plasament „Ana” din Râmnicu-Vâlcea.
În cadrul unui atelier de lucru, copiii au participat practic la realizarea unei băuturi naturale, a unei salate de legume, dar şi a unui desert din fructe uscate, arătându-se interesaţi de a învaţa cât mai mult despre modul de hrană sănătos. Membrele Ligii au pregatit şi tradiţionalele ouă roşii, pentru a împărtăşi împreună cu copiii bucuria Înălţării Domnului.
Printre copii este minunat de fiecare dată, dar azi, printre copiii de la Centrul ''Ana'' a fost un altfel de sentiment, unul trăit cu jumătate de suflet, cu întrebarea, de ce aceşti copii minunaţi au ajuns aici? Doar bucuria lor, căldura cu care te îmbrăţişează, voioşia cu care se implică, te fac să uiţi puţin de acest <de ce?> Fiecare în parte, este special, are ceva de împărtăşit şi de povestit! Să ne ajute Dumnezeu să le putem fi aproape mult mai des acestor copii, să-i încurajăm şi să-i îndrumăm în a se înălţa la adevărata lor valoare", a declarat doamna Marina Cîrjaliu Murgea.
Acţiunea a fost organizată în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” şi cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea.