A VI-a Ediție a Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania
Sfânta Arhiepiscopie a Râmnicului și Fundația Culturală Sfântul Antim Ivireanul au organizat a VI-a ediție a Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania.
Sfânta Arhiepiscopie a Râmnicului și Fundația Culturală Sfântul Antim Ivireanul, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Varsanufie, au organizat în zilele de 10 și 11 martie 2016 a VI-a ediție a Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania. Evenimentul s-a bucurat și de sprijinul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Evenimentul cultural a debutat joi, 10 martie, la Biblioteca orășenească A.E. Baconsky din Călimănești, şi a continuat la Centrul cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica al Centrului Eparhial din Râmnicu Vâlcea, unde s-a derulat prima parte a Colocviului național Oratoria sacră românească, de la Sfântul Varlaam și Sfântul Antim Ivireanul la Bartolomeu Valeriu Anania. Colocviul a continuat vineri, 11 martie, la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea.
Printre personalitățile participante s-au numărat: Arhim. Dumitru Cobzaru, Arhim. Andrei Coroian, Pr. Conf. Univ. Dr. Ștefan Iloaie, Pr. Ion Buga, Pr. Conf. Univ. Dr. Ilie Ivan, Pr. Lector Univ. Dr. Jan Nicolae, şi Dl. Conf. Univ. Dr. Ioan St. Lazăr.