Atelierul de lectură patristică METANIA. 2. Sfântul Vasile cel Mare

Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie și cu implicarea părinților profesori, acest atelier literar caută să atragă atenția elevilor asupra frumuseții literaturii patristice, prin lectura unor opere literare de renume ale Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe. Întâlnirea tinerilor cu Sfinții Părinți, prin scrierilor acestora, poate deveni o lucrare fundamentală pentru întreaga lor viață, atât în Biserică și în familie, cât și în societate.
Atelierul literar din luna februarie a avut drept temă Postul și a fost marcat de prezența în mijlocul elevilor a Părintelui Martinian Ioniță, starețul Mănăstirii Stânișoara de pe muntele Cozia, județul Vâlcea. Întâlnirea a avut ca temei viața Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și textul celor două omilii despre post ale acestuia. După ce a fost prezentată pe scurt viața sfântului și s-au citit fragmente alese din cele două omilii, a urmat cuvântul duhovnicesc al părintelui stareț Martinian, care, după intrarea în viața călugărească, timp de 21 de ani nu a mai ieșit din sihăstria ascunsă în pieptul muntelui Cozia. În cuvântul său, părintele stareț a vorbit despre datoria sau misiunea fiecărui om de a cunoaște și de a propovădui și altora dreapta credință, despre cele două arme ale luminii, anume postul și rugăciunea, și despre îndrăzneala către Dumnezeu a celui cu viață curată.
În încheiere, corul seminarului a cântat troparul Sfântului Vasile cel Mare și axionul: Cuvine-se cu adevărat. Toți cei prezenți la atelier au primit cărți cu omiliile despre post ale Sfântului Vasile. Prezența în mijlocul elevilor seminariști a Părintelui Martinian a fost o binecuvântare și un îndemn pentru a spori lucrarea duhovnicească în vremea postului.
Următorul atelier de literatură patristică va avea loc marți, 18 martie 2025. Tema - Patimile și virtuțile - va fi prezentată pornind de la scrierea patristică Scara dumnezeiescului urcuș a Sfântului Ioan Scărarul. Prezentarea vieții sfântului și a operei literare va fi urmată de cuvântul duhovnicesc al invitatului special.

Fragmente din cuvântul Părintelui Martinian Ioniță

În primul rând, noi toți Îl avem model pe Mântuitorul Hristos. El S-a întrupat ca să transmită oamenilor un mesaj, ca oamenii să înțeleagă cum este cu viața pe pământ și cu mântuirea lor. Deci, dacă Mântuitorul ne-a transmis nouă un mesaj, și noi, la rândul nostru, avem de transmis celor din jurul nostru un mesaj. Și este foarte important mesajul pe care îl transmitem celor din jurul nostru, pentru că poate fi benefic și nouă, și lor. Să luăm aminte, deci, la ce înfăptuim înaintea lui Dumnezeu și a semenilor, pe pământul acesta.
Fiecare dintre noi are misiunea de a face cunoscut oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu, de a lucra la sfințirea aproapelui și de a fi călăuze pentru cei din jur, ca să ajungă la Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta este o mare responsabilitate. Dar, ca să putem transmite oamenilor mesajul mântuirii, trebuie să-i încredințăm pe aceștia de credința în Dumnezeu, să vadă că noi suntem prieteni ai Duhului Sfânt. Să iubim, așadar, toate cele sfinte! Să fim atrași de slujbele și de cărțile Bisericii, de icoane și de sfintele moaște. Când avem dragoste pentru toate acestea, atunci știm că Duhul Sfânt este lucrător în noi.
Ne arătăm iubirea față de Dumnezeu, dacă avem dragoste față de aproapele. Și putem ca să ne arătăm dragostea față de aproapele, dacă noi înșine ne străduim să ne într-armăm cu învățătura credinței. Este important să citim Sfânta Scriptură, viețile sfinților și Catehismul ortodox, acesta din urmă fiind un adevărat abecedar al credinței ortodoxe. Ne arătăm dragostea față de aproapele, și atunci când ne însușim cunoașterea dreptei credințe.
În viața aceasta suntem într-o continuă luptă. Ne-am născut, am intrat într-un război nevăzut și, ca să ieșim biruitori din viață, trebuie să luăm aminte la învățătura Bisericii și să ne într-armăm cu armele luminii. Cu ele vom birui pe vrăjmașul cel nevăzut. Dintre aceste arme, avem la îndemână rugăciunea, postul, lectura duhovnicească și Sfânta Împărtășanie.
Cine nu a postit până acum, să nu deznădăjduiască. Important este ca omul să facă numai un pas, un singur pas, să încerce să postească, iar Dumnezeu va revărsa puterea Sa asupra celui care încearcă, pentru a reuși. Să postim de alimente, dar să postim și de păcate. Iar dintre păcate, cel mai mult îi luptă pe oameni mândria, iubirea de arginți, lăcomia pântecelui, invidia, mânia, lenea și desfrânarea. Împotriva acestora să postim! Și să cunoaștem că vrăjmașul nu se apropie de omul care postește, pentru că omul postește pentru Dumnezeu. Să postim înseamnă să avem inimă curată. Scopul vieții creștine este, într-adevăr, dobândirea Împărăției cerurilor, dar și viața curată, pe care trebuie să o avem încă de acum. Iar dacă avem viață și inimă curată, atunci avem și îndrăzneală către Dumnezeu, când ne rugăm Lui.
În vremea postului, mă copleșește dumnezeiasca dragoste a Ziditorului meu, care inundă mădularele mele. Atunci, o revărsare a cerului în inima mea mă transportă din cele de aici, neputincioase și trecătoare, spre lumea și lumina cea înveselitoare. Dacă am înțelege darul lui Dumnezeu, ca noi să devenim fii ai luminii, am lăuda neîncetat dărnicia Lui. Este vădit că lipsa de încredințare a lui Dumnezeu în viața noastră ne împiedică în calea fericirii. Cu adevărat bun este numai Dumnezeu, iar noi suntem umbrele bunătății Sale. Noi suntem încă nedeplin lămuriți asupra rostului nostru în lume, totdeauna dispuși să ne împotrivim Celui ce ne-a adus la viață, să negăm prezența Lui covârșitoare în viața noastră, veșnic să petrecem în desfătarea cea pierzătoare de suflet. Iar întoarcerea la Dumnezeu presupune părăsirea modului păcătos de viețuire pe care ni l-am înșușit deplin până acum. Ceea ce cerem, să cerem cu stăruință și credința că ni se va da. Tu știi, Doamne, numărul zilelor mele, Cel ce m-ai adus la viață pentru altă viață.

Fragmente din omiliile despre post ale Sfântului Vasile cel Mare

Să nu ne mâhnim de zilele postului ce se apropie! Să fim veseli în ele, aşa cum se cuvine finţilor. Cel trist nu primeşte cunună, iar cel care suspină nu biruie. Nu te întrista, când ţi se poartă de grijă! E o nebunie să nu te bucuri de sănătatea sufletului şi să te mâhneşti de schimbarea mâncărurilor, lăsând să se înţeleagă că-ţi face mai multă bucurie plăcerea stomacului, decât purtarea de grijă a sufletului. (I, 1)
Străbate istoria sfântă, cerceteaz-o, ca să afli începutul postului! Postul nu-i descoperire nouă, E un odor al strămoşilor. Şi e vrednic de respect tot ce e vechi. Respectă, deci, vechimea postului! Are aceeaşi vârstă ca şi omenirea. Legea postului a fost dată în paradis. Adam a primit întâia oară porunca de a posti: Nu mâncaţi din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Cuvântul: Nu mâncaţi! este o lege a postului şi a înfrânării. Dacă Eva ar fi postit şi n-ar fi mâncat din pom, n-am mai fi avut trebuinţă de postul de acum, că n-au trebuinţă cei sănătoşi de doctori, ci cei bolnavi. Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă! Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Indreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post. (I, 3)
N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! Să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai! Nu vezi că Lazăr a intrat prin post în paradis? Nu imita neascultarea Evei! Nu lua din nou sfătuitor pe şarpe, care ne sfătuieşte să mâncăm, ca să ne cruţăm trupul! Nu-ţi găsi scuza în boala trupului sau în slăbiciune! Nu-mi spune mie scuzele! Spune-le lui Dumnezeu, Care ştie totul! Îmi spui că nu poţi să posteşti! Dar să te ghiftuieşti în toate zilele vieţii tale şi să-ţi striveşti trupul sub greutatea mâncărurilor, poţi? Ştiu că doctorii nu prescriu bolnavilor mâncăruri felurite, ci post şi înfrânare. Cum, dar? Dacă poţi să posteşti şi să te înfrânezi când eşti bolnav, pentru ce spui că nu poţi s-o faci când eşti sănătos? (I, 4)
Ştim că Moise prin post s-a urcat în munte. Că n-ar fi îndrăznit să se apropie de vârful muntelui care fumega, nici n-ar fi cutezat să intre în nor, dacă n-ar fi fost înarmat cu postul. Prin post a primit poruncile scrise pe plăci de degetul lui Dumnezeu. Sus, pe munte, postul a prilejuit darea legii; iar jos, la poalele muntelui, lăcomia la mâncare a înnebunit pe oameni să se închine idolilor. Poporul, spune Scriptura, s-a aşezat să mănânce şi să bea şi s-a sculat să joace. O singură îmbătare cu vin a zădărnicit cele patruzeci de zile de post şi de rugăciune ale lui Moise. Plăcile scrise cu degetul lui Dumnezeu, pe care le primise Moise prin post, pe acelea le-a sfărâmat beţia poporului, că profetul n-a socotit cu cale ca un popor beat să primească legile lui Dumnezeu. Şi astfel, poporul, care învăţase să cunoască pe Dumnezeu prin minuni nespus de mari, a alunecat într-o clipită, prin lăcomia la mâncare, la închinarea de idoli. Pune faţă în faţă aceste două: postul, care apropie de Dumnezeu, şi desfătarea, care îndepărtează de mântuire. (I, 5)
Dar nu mărgini folosul postului numai la îndepărtarea de mâncare! Adevăratul post stă în îndepărtarea de păcate. Dezleagă orice legătură a nedreptăţii. Treci cu vederea insulta ce ţi-a pricinuit aproapele, iartă-i păcatele! Nu postiţi în judecăţi şi în certuri. Nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău! Te abţii de la vin, dar nu-ţi stăpâneşti ocările! Posteşti toată ziua, aştepţi să vină seara, ca să mănânci, dar îţi cheltuieşti toată ziua în judecăţi! Vai de cei ce se îmbată, dar nu de vin. Mânia este o beţie a sufletului; îl face pe om fără de judecată ca şi vinul. Tristeţea este şi ea o beţie, că turbură mintea. Frica, când ia naştere fără de motiv, este o altă beţie... Şi, ca să spun pe scurt, fiecare din stările sufleteşti, care tulbură mintea, poate să fie numită pe bună dreptate beţie. Gândeşte-te la omul mânios, cât este de beat de patimă! (I, 10)
Pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de ajuns numai să ne înfrânăm de la mâncăruri, ci trebuie să postim post primit şi bineplăcut lui Dumnezeu. Iar postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfeli, de minciună, de jurământul strâmb. Lipsa acestor păcate este post adevărat. (II, 7)