A fost necesar să arătăm prin fapte cât de importantă este filantropia: Patriarhul Daniel
Biserica a marcat anul comemorativ al filantropilor români (2020) prin activităţi concrete, a afirmat Patriarhul Daniel în deschiderea şedinţei Adunări Naţionale Bisericeşti organizate miercuri la Palatul Patriarhiei.
„Nu am început cu istoria filantropilor, ci cu faptele de filantropie, deoarece a fost necesar să arătăm prin fapte cât de importantă este filantropia”, a spus Preafericirea Sa despre lucrarea filantropică de anul trecut.
În 2020, Biserica a cheltuit 38 de milioane de euro. O creștere cu 17,6% (5,7 milioane euro) față de anul 2019.
„A fost un efort foarte mare, dar aceasta a arătat grija Bisericii pentru ajutorarea celor care s-au aflat în dificultate”, a precizat Preafericirea Sa.
„Anul 2020, marcat de pandemia de COVID-19 şi de restricțiile impuse în acest context, a supus întreaga societate românească unei încercări deosebite. Biserica Ortodoxă Română a lucrat în acest timp cu mult devotament şi dăruire, înmulțind rugăciunea, actele social-filantropice şi măsurile de protejare a sănătăţii oamenilor”.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat că „liturghia trebuie completată cu filantropie, iar filantropia trebuie luminată şi sfinţită prin liturghie”.
Şedinţa în plen este urmată de lucrările pe comisii şi, apoi, de prezentarea rapoartelor acestora.
Comisiile sunt: administrativ-juridică şi de validare; socială şi pentru comunicaţii media; culturală şi educaţională; economică, bugetară şi de patrimoniu imobiliar (bunuri bisericeşti) şi comisia pentru românii ortodocşi de peste hotare.
Adunarea Națională Bisericească (ANB) este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale.