Eşti aici

Biroul de catehizare a rromilor

  • Sprijin pentru familiile rrome din Râmnicu-Vâlcea

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în data de 25 martie s-au continuat acțiunile social-filantropice inițiate de către părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului Eparhial de catehizare a rromilor din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, prin care s-au oferit ajutoare materiale mai multor familii de rromi din municipiul Râmnicu-Vâlcea care se confruntă cu sărăcia.

    25 Martie 2019
  • „Phirutno vas o des”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al  Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului, a organizat duminică, 10 martie, un pelerinaj la Catedrala Patriarhală unde credincioșii au participat la Sfânta Liturghie, apoi au mers la mănăstirile Radu Vodă, Cernica și Pasărea.

    12 Martie 2019
  • Activități catehetice cu tinerii rromi din Sînbotin

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae-Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor, a organizat marți, 5 martie, o întâlnire cu elevii rromi de la Școala Gimnazială Sînbotin.

    5 Martie 2019
  • Activități catehetice cu tinerii rromi din Sînbotin

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae-Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor, a organizat marți, 5 martie, o întâlnire cu elevii rromi de la Școala Gimnazială Sînbotin.

    5 Martie 2019
  • Slujbă de pomenire a rromilor decedați în lagăre, deportări și robie

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Râmnicu-Vâlcea a fost săvârșită marți, 19 februarie, slujba Parastasului pentru rromii trecuți la Domnul în timpul lagărelor, deportărilor și robie. Slujba a avut loc în contextul împlinirii în ziua de 20 februarie a 163 de ani de la Dezrobirea romilor în Principatele Române.

    19 Februarie 2019
  • Ghetuțe și pentru copiii din localitatea Lungești

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor, în cadrul programului social filantropic „Podema tatipe - Ghetuţe călduţe”, a organizat  o acțiune prin care au fost dăruite ghetuţe elevilor rromi proveniți din familii cu situație financiară precară din localitatea Lungești.

    24 Ianuarie 2019
  • Noi activități sociale

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, în data de 10 ianuarie, s-au continuat acțiunile social-filantropice inițiate de către părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Parohia „Toți Sfinții” din Râmnicu-Vâlcea, prin care au fost dăruite haine, încălțăminte și alimente, donate de către enoriașii parohiei, familiilor de rromi din comunitatea Seaca, Orașul Călimănești.

    11 Ianuarie 2019
  • „Podema tatipe - Ghetuţe călduţe”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor, în cadrul programului social filantroopic „Podema tatipe - Ghetuţe călduţe”, a organizat o nouă acțiune prin care au fost dăruite ghetuţe elevilor rromi proveniți din familii cu situație financiară precară din Parohia Câineni II, localitatea Câineni.

    29 Decembrie 2018
  • Noi activități sociale

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, în data de 18 decembrie, s-au continuat acțiunile social-filantropice inițiate de către părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Parohia „Toți Sfinții” din Râmnicu-Vâlcea, prin care au fost dăruite haine, încălțăminte și alimente, donate de către enoriașii parohiei, familiilor de rromi din comunitatea Islaz-Goranu, Râmnicu Vâlcea.

    18 Decembrie 2018
  • „Phirutno vas o des” – „Pelerin pentru o zi”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte  Arhiepiscop Varsanufie, părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al  Biroului de Catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului, a organizat sâmbătă, 15 decembrie, un pelerinaj cu persoane de etnie rromă la mănăstirile Curtea de Argeș, Nămăiești și Aninoasa, unde se află așezată spre binecuvântarea credincioșilor o particică din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae.

    18 Decembrie 2018
  • „Podema tatipe” – „Ghetuţe călduţe”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor, în cadrul programului social filantroopic „Podema tatipe - Ghetuţe călduţe”, a organizat în data de 11 decembrie o acțiune prin care au fost dăruite ghetuţe elevilor rromi proveniți din familii cu situație financiară precară din localitatea Bujoreni.

    12 Decembrie 2018
  • Activități sociale ale Biroului de catehizare a rromilor

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în data de 27 noiembrie au continuat acțiunile social-filantropice inițiate de către părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului.

     

    28 Noiembrie 2018

Pagini