(Audio) Colinde
Grupul psaltic „Metania” și Corul „Sfântul Antim Ivireanul”
În Ajunul Praznicului Nașterii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, preoți și credincioși au colindat și au oferit daruri bolnavilor, aparținătorilor acestora și personalului medical din Spitalul Județean Vâlcea.

În prima de zi de Crăciun, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

† VARSANUFIE,
cu darul lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Râmnicului,
Iubitului nostru cler,
cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri și
tuturor dreptcredincioșilor creștini din această de Dumnezeu păzită eparhie:
Har, milă, pace și întru toate bunăvoire,
iar de la noi arhierești și părintești binecuvântări!

Miercuri, 21 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a fost colindat de către copiii personalului de la Centrul Eparhial și de către copiii clasei pregătitoare de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”.

În aceste zile, când colindătorii aduc vestea cea bună a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, un grup de elevi de la Liceul de Arte Victor Giuleanu din Râmnicu-Vâlcea, sub coordonarea Părintelui Profesor Laurențiu Rădoi, a poposit la „Centrul de tip rezidențial pentru recuperarea copilului cu dizabilități” și la „Centrul social de urgență Ioana” din municipiu, picurând în sufletele celor lipsiți de dragostea și căldura familiei un strop de lumină și speranță, ca semn al solidarității cu cei aflați în suferință.