Acțiunea social – filantropică ,,Bucurie de Crăciun”
Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a oferit pachete cu alimente, jucării, fructe și dulciuri persoanelor vulnerabile aflate în evidență.
Evenimentele liturgice de la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, se vor desfășura în contextul precauțiilor impuse de respectarea regulilor sanitare și conform următorului program:

„Sărbătoarea care ne stă înainte se cere prăznuită într-un mod unic, precum tot unic este Cel pe care Îl prăznuim; se cere prăznuită așa cum Își dorește Dumnezeu, iar nu așa cum își dorește lumea”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Sărbătoarea Nașterii Domnului. Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.