Generalul Paul Teodorescu, pomenit la Mănăstirea Dintr-un Lemn, la 45 de ani de la mutarea la cele veșnice

Slujba de pomenire a fost oficiată la mormântul celui care și-a legat numele de restaurarea și sprijinirea așezământului monahal, în prezența reprezentanților autorităților militare, ai mediului academic și ai asociațiilor dedicate cultivării memoriei eroilor neamului.

După săvârșirea slujbei, au fost depuse coroane de flori la mormântul generalului Paul Teodorescu din partea Universității Naționale de Apărare „Carol I”, a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, a Asociației „Mihai Viteazul – 30 Tradiție și Continuitate” și a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.

Manifestările comemorative au continuat prin ceremonia depunerii de coroane și jerbe de flori la monumentele dedicate generalului Paul Teodorescu, precum și eroilor marinari, aviatori și militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

La începutul ceremoniei au fost rostite alocuțiuni de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, generalul-maior Aurel-Cezar Stănciulescu, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, contraamiralul de flotilă Daniil Trică, locțiitor pentru resurse al șefului Statului Major al Forțelor Navale, generalul-maior dr. Eugen Mavriș, comandantul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, colonelul Cornel Văduva, comandantul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, și prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și director al Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu”.

Evenimentul a evidențiat recunoștința față de personalitatea generalului Paul Teodorescu, a cărui contribuție la viața militară și la susținerea patrimoniului spiritual românesc rămâne un reper deopotrivă pentru Biserică și pentru Armata României, memoria sa fiind cinstită prin rugăciune și prin gesturi de aleasă prețuire.

În acest sens, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a arătat că „la împlinirea a patruzeci și cinci de ani de la mutarea la cele veșnice a Generalului Paul Teodorescu, inimile noastre se îndreaptă cu recunoștință spre Dumnezeu, Izvorul vieții și al veșniciei, și spre memoria unui fiu credincios al Bisericii și al neamului românesc. Viața și activitatea Generalului Paul Teodorescu constituie o mărturie elocventă că marile înfăptuiri istorice nu sunt doar rezultatul unei remarcabile activități organizatorice, ci și rodul unei credințe vii, al responsabilității asumate și al iubirii statornice față de valorile spirituale și naționale care au conferit continuitate, identitate și demnitate poporului român.

De aceea, pomenirea lui rămâne mai mult decât o aducere-aminte a unui nume sau a unei vieți. Ea este mărturisirea credinței că binele săvârșit în Dumnezeu și iubirea întrupată în faptă nu se sting odată cu trecerea omului din această lume, ci continuă să rodească tainic în inimile celor care vin după el. Astfel, din generație în generație, se păstrează vie comuniunea dintre cei care au slujit cu jertfelnicie și cei care primesc moștenirea lor ca pe o chemare la aceeași credincioșie, la aceeași dragoste și la aceeași slujire.

Mănăstirea Dintr-un Lemn a ocupat un loc cu totul aparte în biografia și în sufletul Generalului Paul Teodorescu. Acestei istorice vetre monahale i-a devenit binefăcător și nou ctitor, iar mănăstirea a reprezentat locul în care, după îndeplinirea unor responsabilități în cadrul Armatei Române și ca ministru al Aerului și Marinei, și-a petrecut ultimii ani ai vieții în ritmul slujbelor și al rugăciunii neîncetate, în comuniunea discretă cu obștea de maici.

Legătura Generalului Paul Teodorescu cu Mănăstirea Dintr-un Lemn a început în vara anului 1938, când, în calitate de ministru al Aerului și Marinei, a vizitat-o și a descoperit ziduri slăbite de trecerea vremii, dar și durerea unei obști monahale.

Strălucirea voievodală pe care ctitorii de odinioară o așezaseră Mănăstirii Dintr-un Lemn, ca pe o pecete a credinței, a evlaviei și a grijii pentru cele sfinte, fusese treptat umbrită la începutul veacului al XX-lea de vremurile grele și de schimbările adânci în viața societății românești. Secularizarea averilor mănăstirești, urmată de lipsurile provocate de război, precum și jertfa anilor în care monahiile sprijiniseră refugiații și orfanii de război, au făcut ca această veche vatră monahală să piardă o parte din înfățișarea sa de odinioară, rămânând însă vie prin rugăciunea neîncetată a obștii.

Conștient de valoarea spirituală și culturală a Mănăstirii Dintr-un Lemn, Generalul Paul Teodorescu nu s-a limitat la exprimarea compasiunii, ci a transformat îngrijorarea în faptă. Cu energia și spiritul organizatoric care l-au caracterizat întreaga viață, a inițiat un amplu program de restaurare a chiliilor și a zidurilor de sprijin, asumând coordonarea și susținerea financiară a lucrărilor desfășurate între anii 1938 și 1940. Astfel, militari din Aviație și Marină au consolidat și restaurat mănăstirea alături de locuitorii comunei Frâncești, într-o lucrare comună, în care disciplina Armatei s-a întâlnit cu hărnicia oamenilor locului și cu rugăciunea obștii monahale.

Totodată, înțelegând că jertfa celor care apără țara trebuie însoțită permanent de rugăciunea Bisericii, Generalul Paul Teodorescu a întreprins demersurile necesare pe lângă Ministerul Culturii și Artelor și Comisia Monumentelor Istorice pentru ca Mănăstirea Dintr-un Lemn să fie recunoscută drept mănăstirea aviatorilor și marinarilor, ulterior și a Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul, iar în cadrul sfintelor slujbe să fie înălțate permanent rugăciuni pentru cei care slujeau sub arme.

Această inițiativă avea să primească o recunoaștere deplină în luna decembrie a anului 1939. Era o lucrare de mare profunzime teologică și patriotică, întemeiată pe convingerea că jertfa eroilor nu poate fi uitată și că rugăciunea Bisericii însoțește neîncetat atât pe cei mutați la Domnul, cât și pe cei chemați să poarte răspunderea apărării țării. În această înțelegere se descoperă o viziune adânc înrădăcinată în cugetarea ortodoxă asupra legăturii dintre Biserică și Armată. Generalul Paul Teodorescu a mărturisit, prin cuvânt și prin faptă, că slujirea ostașului și mărturisirea credinței se întâlnesc în aceeași chemare la jertfă, la iubirea lui Dumnezeu și la slujirea aproapelui. Astfel, curajul celui care apără patria își află deplinătatea atunci când este luminat de credință.

Aceeași credință i-a călăuzit și celelalte fapte de binefacere: a sprijinit restaurarea bisericilor din Fundeni și Bacău și a contribuit la zidirea bisericii cu hramul „Sfânta Teodosia” din comuna Joița, lucrare pentru care fericitul întru adormire și de vrednică pomenire Patriarhul Justinian Marina și-a exprimat aprecierea și recunoștința. Aceste împliniri descoperă o înțelegere profundă a rostului Bisericii în lume: aceea de a fi izvor al credinței în Dumnezeu, spațiu al creșterii duhovnicești, păstrătoare a memoriei și culturii unui popor, precum și lucrătoare a iubirii jertfelnice și a comuniunii dintre oameni.

De aceea, nu este întâmplător faptul că, după ani de slujire în diferite demnități militare și publice, dar și după purtarea cu demnitate și credință a poverii unor îndelungate încercări și opresiuni, Generalul Paul Teodorescu a ales să-și petreacă ultimii ani ai vieții la Mănăstirea Dintr-un Lemn, care i-a devenit loc de rugăciune și de liniște sufletească.

În acest spațiu înmiresmat de sfințenie, în care timpul pare să se deschidă către veșnicie, în data de 17 ianuarie 1981, în chiliile voievodale din apropierea sfântului altar, Generalul Paul Teodorescu și-a încredințat sufletul milei lui Dumneu, după ce și-a exprimat dorința ca, și după mutarea sa la cele veșnice, să rămână în acest așezământ pe care îl iubea atât de mult.

În acest fel, lucrarea începută în anul 1938 s-a desăvârșit nu doar prin restaurarea unei mănăstiri, ci prin statornicirea unei legături de iubire și de credință care a unit pentru totdeauna viața Generalului Paul Teodorescu cu Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Dumnezeu să odihnească sufletul robului Său, Generalul Paul Teodorescu, în lăcașurile drepților, acolo „unde nu este nici durere, nici întristare și nici suspin, ci Viață fără de sfârșit”, iar nouă să ne dăruiască puterea de a păstra vie memoria unui asemenea om, care a făcut din credință temelia slujirii sale și din slujire calea spre veșnicie.

Veșnica lui pomenire și odihnă în lumina cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu!”