Lucrările Cercului Pastoral-Misionar al Clerului Militar din Regiunea Oltenia-Banat
În perioada 14-16 iunie, la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”, Drăgășani, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar al Clerului Militar M.A.I., Regiunea Oltenia-Banat. Au participat preotul Nicolae Bălă din cadrul IJJ Dolj, preotul Petrișor Nicolae din cadrul IJJ Caraș-Severin, gazda evenimentului fiind preotul Marin Drăguț.
Lucrările au început în seara zilei de 14 iunie cu săvârșirea slujbei vecerniei și a slujbei de mulțumire. A doua zi, după săvârșirea Sfintei Liturghii sub protia părintelui consilier Daniel Bîrneață, Pr. Dr. Laurențiu Rădoi a susținut conferința „Arhiepiscopia Râmnicului, vatră de cultura și spiritualitate”, iar elevii Școlii militare au prezentat un moment cultural dedicat poetului național Mihail Eminescu.