Eşti aici

O nouă icoană a Maicii Domnului a fost așezată spre cinstire în Arhiepiscopia Râmnicului

9 August 2019 / Viața Eparhiei

Monahi, monahii și numeroși pelerini au participat în seara zilei de joi, 8 august, spre dimineața zilei următoare la slujba Privegherii, săvârșită la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului – Vârful lui Roman. În cadrul slujbei a fost așezată spre cinstire permanentă în biserica mănăstirii o copie a icoanei Maicii Domnului „Povățuitoarea” sau „Hodighitria”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de pe platoul montan de la Romanii de Sus s-a alăturat așezămintelor monahale din Arhiepiscopia Râmnicului care au spre închinare permanentă o copie a unei icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. Prin grija Chiriarhului Râmnicului și a obștii monahale, în biserica mănăstirii, cu hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, a fost așezată în timpul slujbei Privegherii de toată noaptea o copie a icoanei Maicii Domnului „Povățuitoarea” sau „Hodighitria”. La finalul slujbei Utreniei, Părintele Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit rânduiala de sfințire a icoanei.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele stareț al Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului – Vârful lui Roman, ieroschimonahul Mina Costache, a rostit cuvântul de învățătură. Părintele stareț a vorbit despre mijlocirea Maicii Domnului pentru mântuirea neamului omenesc și roadele duhovnicești pentru credincioșii care se închină cu evlaviei sfintei sale icoane. Părintele stareț Mina a mai precizat că icoana făcătoare de minuni este o copie a icoanei Maicii Domnului de la Ierusalim din paraclisul Sfântul Apostol Iacob, la care Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca s-a rugat Maicii Domnului pentru a-i îngădui de a se închina Sfintei Cruci a Mântuitorului, iar apoi ca să o povățuiască de a retrage în pustie.

Icoana Maicii Domnului „Povățuitoarea” sau „Hodighitria” este tipul iconografic cel mai răspândit în cultul Bisericii Ortodoxe, și anume Maica Domnului ține Pruncul pe brațul stâng și arată spre El cu mâna dreaptă. Potrivit tradiției, acest tip iconografic a fost pictat pentru prima oară de Sfântul Evanghelist Luca.

Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de pe platoul montan de la Romanii de Sus este una dintre cele mai noi așezăminte monahale din Arhiepiscopia Râmnicului. A fost construită între anii 2011 și 2014, la 1.700 m altitudine, fiind situată de aproximativ 20 km. față de orașul Horezu. Ctitorii mănăstirii, Dumitru și Ileana Creştin, au ridicat acest așezământ monahal și pentru pomenirea fiicei lor, Alina-Maria, care a trecut la Domnul în anul 2011.

Alte articole despre: