Eşti aici

Biserica și Grădinița „Toți Sfinții” din Râmnicu-Vâlcea

17 Mai 2023 / Învățământ

Preșcolarii de la Grădiniţa nr. 1, cu Program Normal din Râmnicu-Valcea, au efectuat vineri, 12 mai 2023, o vizită la Biserica „Toți Sfinții” din municipiu.

 

În cadrul parteneriatului dintre Parohia „Toți Sfinții” și Grădinița cu P.N. nr. 1 din Râmnicu-Vâlcea, s-a desfășurat o activitate legată de perioada Învierii Domnului.
Astfel, vineri, 12 mai 2023, preșcolarii îndrumați de doamnele educatoare au efectuat o vizită la biserica parohială, unde părintele paroh Mihai Cârstea, le-a vorbit celor mici despre marele eveniment al Învierii Domnului Iisus Hristos.
Scopul acestei activități a fost acela de a-i familiariza pe preșcolari cu valorile moral-creștine, iubirea de Dumnezeu și de semeni, precum și semnificația sărbătorii Învierii Domnului.

Alte articole despre: