Eşti aici

Învățământ

  • Parteneriat educațional implementat la Parohia Vlădești

    În urma parteneriatului dintre Biserică și Școală, luni, 18 decembrie, Parohia Vlădești a fost gazda micilor colindători de la Gradinița cu Program Prelungit din Vlădești.

    19 Decembrie 2023
  • Proiect educativ-religios la Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

    În cadrul parteneriatului „Școală-Biserică” dintre Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și Grădinița cu Program Prelungit Traian, s-a desfășurat miercuri, 22 octombrie, un proiect educativ-religios intitulat „Lăsați copiii să vină la Mine”.

    23 Octombrie 2025
  • Parteneriat între Biserică și Școală la Parohia Mihăești II

    În cadrul Parteneriatului educațional dintre Biserică și Școală, intitulat „Lăsați copiii să vină la Mine”, Parohia Mihăești II, a fost gazda celor mai mici colindători din cadrul Grădiniței cu Program Normal Mihăești.

    18 Decembrie 2023
  • Activități duhovnicești și de creație la Parohia Valea Cheii

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Centrul educațional „Sfinții Ierarhi Luca și Nectarie” din cadrul Parohiei Valea Cheii, în prag de sărbători, au fost organizate activități duhovnicești și ateliere de creație.

    18 Decembrie 2023
  • Împodobirea bradului de Crăciun la Parohia Vlădești

    La Parohia Vlădești, în seara zilei de 10 decembrie, a avut loc împodobirea bradului de Crăciun, de către cei mai tineri membrii ai Centrului Catehetic al Parohiei.

    12 Decembrie 2023
  • Daruri pentru copiii Parohiei Bercioiu-Bârsești

    La Parohia Bercioiu-Bârsești, din Protoieria Călimănești, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, au fost împărțite daruri copiilor de la Școala Gimnazială Bercioiu, din localitatea Bârsești.

    7 Decembrie 2023
  • Ziua României sărbătorită la Parohia Vlădești

    Vineri, 1 decembrie 2023, după terminarea Sfintei Liturghii, la Parohia Vlădești a fost săvârșită slujba de Te Deum pentru eroii neamului și pentru făuritorii Marii Uniri, după care a urmat un program cultural, oferit de tinerii parohiei.

    5 Decembrie 2023
  • Activități patriotice desfășurate la Parohia Mănăstireni

    Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Parohia Mănăstireni a desfasurat multiple activități catehetice și patriotice închinate sărbătorii Sfântului Apostol Andrei și Zilei Naționale a României.

    4 Decembrie 2023
  • Proiectul ,,Ora catehetică” la Parohia Mihăești I

    Marți, 5 Decembrie 2023, la Școala Gimnazială Măgura, din localitatea Mihăești, a fost implementat, de către Parohia Mihăești I, proiectul catehetic-educațional intitulat ,,Ora catehetică”.

    7 Decembrie 2023
  • Proiectul „Colinde, obiceiuri și datini de Nașterea Domnului” la Parohia „Sfântul Gheorghe” - Nord

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în seara zilei de „Moș Nicolae”, în biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe” – Nord s-a desfășurat proiectul „Colinde, obiceiuri și datini de Nașterea Domnului”  în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” din Râmnicu-Vâlcea.  

    7 Decembrie 2023
  • Proiectul „Contribuția Bisericii Ortodoxe Române în Unirea de la 1 Decembrie 1918”, la Parohia Călimănești II

    Duminică, 3 decembrie 2023, după săvărșirea Sfintei Liturghii, membrii Centrului de Creație „Maria-Alina Preoteasa” din cadrul Parohiei Călimănești II, au participat la un atelier de creativitate dededicat Zilei Naționale a României.

    4 Decembrie 2023
  • Activități artistice prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României, la Parohia Brezoi I

    Cu ocazia Sărbătorii Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României, grupul catehetic „Sfântul Nectarie” de la Parohia Brezoi I, a prezentat un frumos program artistic de poezii și cântece, dedicate întâiului chemat la apostolat, Sfântul Apostol Andrei, dar și Zilei Naționale a României.

    4 Decembrie 2023

Pagini