Parohiile din cuprinsul Cercului pastoral-misionar Frâncești au organizat un nou pelerinaj pentru tineri
În Protoieria Râmnicu-Vâlcea, prin Biroul de Asistență Socială, a continuat derularea proiectului „Prietenie pe roți”, dedicat copiilor proveniți din familii aflate în dificultate.
Proiectului filantropic „Prietenie pe roţi” este o inițiativă ce are ca obiectiv realizarea unor activităţi cu caracter recreativ și educativ, respectiv organizarea unor excursii în perioada vacanței de vară pentru copiii proveniți din medii sociale vulnerabile.
Astfel, marți, 2 septembrie 2025, parohiile din Cercul pastoral-misionar Frâncești au organizat o excursie în cadrul căreia un grup de copii au avut bucuria de a vizita Mănăstirea Govora și Mănăstirea Antim din municipiul Râmnicu Vâlcea. După momentele de rugăciune și cunoaștere a valorilor spirituale, copiii s-au bucurat de clipe de recreere la Grădina Zoologică din Râmnicu-Vâlcea.
La finalul zilei, preoţii organizatori au oferit copiilor o masă caldă, exprimând astfel grija și dragostea Bisericii față de cei mici și dorința de a le oferi momente de bucurie și comuniune.