Eşti aici

Concertul de muzică corală „Cu miruri venind la mormântul Tău. Cântări închinate femeilor mironosițe”, joi 23 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală

16 Aprilie / Cultural

Corul Euphonia al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” va susține, sub bagheta Prof. Dr. Marian Cristi Stroe, Concertul de muzică corală „Cu miruri venind la mormântul Tău. Cântări închinate femeilor mironosițe”, eveniment ce va avea loc joi, 23 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul Sărbătorii „Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica”.

Concertul propune descoperirea prin muzică a legăturii dintre expresia artistică corală și dimensiunea teologică a cultului ortodox, punând în lumină semnificațiile duhovnicești ale prezenței femeilor mironosițe în iconomia mântuirii.

Repertoriul evidențiază atât bogăția muzicii bizantine, cât și dezvoltările armonice specifice tradiției corale românești, accentuând rolul femeilor mironosițe ca mărturisitoare ale Învierii. 

Alte articole despre: