Eşti aici
Viața Eparhiei
-
Slujire arhierească la hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan Iacob”
Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob” din Țara Loviștei și-a sărbătorit hramul astăzi, 5 august 2016. Cu acest prilej, Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
5 August 2016 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cozia
În Duminica a VI-a după Rusalii, 31 iulie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la altarul de vară al Mănăstirii Cozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
31 Iulie 2016 -
Sărbătorirea Zilei Imnului Național la Râmnicu-Vâlcea
Sărbătorirea Imnului Național reprezintă un eveniment aparte pentru autoritățile locale și locuitorii Municipiului Râmnicu-Vâlcea, întrucât la data de 29 iulie 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi.
29 Iulie 2016 -
Părintele Ion Florescu, model de preot slujitor al Bisericii strămoșești
Îndurerată familie,
Iubiți credincioși – fii și fiice ai Bisericii noastre strămoșești
Cu profundă durere creştinească, am aflat vestea trecerii la cele veşnice a Preacucernicului Părinte Ion Florescu, preot harnic și evlavios, soţ devotat, tată jertfelnic şi slujitor neobosit al Bisericii strămoșești.
27 Iulie 2016 -
Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” la Catedrala Arhiepiscopală
În ziua de 12 iulie, dată în care calendarul bisericesc pomenește Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița”, Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea s-a aflat în sărbătoare, prăznuind și cinstind icoana așezată spre închinare, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la vecernia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului din anul 2015.
13 Iulie 2016 -
Cercul pastoral-misionar Horezu I
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în data de 7 august 2016, la Parohia Șerbănești din localitatea Păușești, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar Horezu I.
Întrunirea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea temei „Cultivarea iubirii, a prieteniei și a respectului față de aproapele precum și ajutorarea oamenilor nevoiași – valori esențiale în vederea formării tineretului creștin ortodox”, de către părintele Roland Deaconu.
9 August 2016 -
Slujba de sfințire a Pieței Centrale din Râmnicu-Vâlcea
Vineri, 12 august 2016, a avut loc inaugurarea Pieței Centrale din Municipiul Râmnicu-Vâlcea. Noua clădire a fost inaugurată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a primarului municipiului, domnul Mircia Gutău, a doamnei subprefect Aurora Gherghina, a reprezentanților instituțiilor administrative și a numeroși locuitori din Râmnicu-Vâlcea.
Momentul tăierii panglicii inaugurale a fost urmat de slujba de sfinţire săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
12 August 2016 -
2016, Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română
La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 28-29 octombrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.
25 August 2016