„Mutându-se din viața aceasta, Preacurata Născătoare de Dumnezeu s-a suit la ceruri și se roagă neîncetat pentru noi”
„O numim „Maica Vieții” pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu doar pentru că L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Izvorul Vieții, ci și pentru că, prin rugăciunile ei, dăruiește viață sufletelor noastre, după cum ne încredințează Sfântul Nicolae Cabasila: „După Fiul ei, niciun alt mijlocitor nu este mai puternic înaintea lui Dumnezeu decât ea”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Vârful lui Roman.