Eşti aici

Știri

  • Preacuviosul schimonah Damaschin Grigoriatul va susține o conferință duhovnicească în Arhiepiscopia Râmnicului

    Arhiepiscopia Râmnicului organizează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 5 aprilie 2019, în Sala Consiliului Județean Vâlcea, începând cu ora 18:00, o conferință duhovnicească susținută de către Preacuviosul schimonah Damaschin, de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos, cu tema Curajul mărturisirii Mântuitorului Hristos astăzi.

    14 Martie 2019 / Cultural
  • „Pocăința aduce în inima și mintea noastră dorința de a ne uni cu Hristos”

    „În această perioadă de pocăință suntem datori să cugetăm mai mult la cele pe care le-am săvârșit și care ne separă de Dumnezeu, pentru ca, astfel, să ne curățim simțirile și să ne unim cu Hristos”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Înaltpreasfinția Sa a citit miercuri, 13 martie, cea de-a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul Pavecerniței Mari, săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul Râmnicu-Vâlcea.

    13 Martie 2019 / Viața Eparhiei
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite, la Catedrala Arhiepiscopală

    În a treia zi a primei săptămâni din Postul Sfintelor Paști, miercuri, 13 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte sfințite la altarul Catedralei Arhiepiscopale Sfântul Ierarh Nicolae  din municipiul Râmnicu-Vâlcea. Înaltpreasfinția Sa a fost înconjurat de soborul de preoți și diaconi al Catedralei.

    13 Martie 2019 / Viața Eparhiei
  • Concursul județean Moralitate creștină

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și sub coordonarea doamnei Inspector Școlar General Andra Bică, marți, 12 martie, a avut loc la Colegiul Economic din Râmnicu-Vâlcea a IV-a ediție a Concursului județean Moralitate creștină.

    13 Martie 2019 / Învățământ
  • „Phirutno vas o des”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al  Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului, a organizat duminică, 10 martie, un pelerinaj la Catedrala Patriarhală unde credincioșii au participat la Sfânta Liturghie, apoi au mers la mănăstirile Radu Vodă, Cernica și Pasărea.

  • Activități filantropice în Parohia Crețeni

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în  Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, la inițiativa părintelui protoiereu Daniel Bîrneață, persoanele vârstnice și bolnave din Parohia Crețeni au fost vizitate și încurajate în răbdare și credință, primind hrană caldă.

    11 Martie 2019 / Social
  • Proiectul catehetic „Și eu vreau să învăț!” în Parohia Valea Bisericii-Orlești

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și sub îndrumarea Sectorului de Învățământ și Activități cu tineretul, Parohia Valea Bisericii-Orlești desfășoară în această perioadă proiectul catehetic „Și eu vreau să învăț!”

    11 Martie 2019 / Învățământ
  • Postul, scară către cer și urcuș către Învierea lui Hristos

    În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), 10 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” a Parohiei Bogdănești, comuna Tomșani, Protopopiatul Horezu.

    10 Martie 2019 / Viața Eparhiei
  • Marșul pentru viață 2019

    Marșul pentru viață 2019 se va organiza în municipiul Râmnicu Vâlcea în data de 23 martie 2019, începând cu ora 14.00. 

    10 Martie 2019 / Comunicate de Presă
  • Flori și felicitări pentru mămicile și cadrele medicale de la Maternitatea Râmnicu-Vâlcea

    Arhiepiscopia Râmnicului împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Asociația „Mămici din Vâlcea”, au organizat, vineri, 8 Martie, un eveniment dedicat mămicilor și cadrelor medicale de la Maternitatea din Râmnicu-Vâlcea.

    8 Martie 2019 / Învățământ
  • Acţiuni culturale inițiate de Liga Femeilor Creştine Ortodoxe Vâlcea

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, marţi, 5 martie, la Sala de conferințe a Bibliotecii Județene Vâlcea, s- a desfăşurat manifestarea „Primăvară în suflete, speranță în inimi”, ediţia a II-a.

    6 Martie 2019 / Social
  • Mâncare caldă pentru persoanele defavorizate la Parohia Mihăești I

    Cu sprijinul enoriașilor, părintele Constantin Ababe de la Parohia Mihăești I, Protoieria Râmnicu-Vâlcea desfășoară o serie de activități social-filantropice prin care oferă hrană caldă şi pachete cu alimente persoanelor defavorizate.

    5 Martie 2019 / Social

Pagini