Eşti aici

Rugăciuni

  • Rugăciune la timp de boală

    Sfântă mare muceniţă a lui Hristos, Filotee, ne rugăm ţie cu genunchii plecaţi şi cu lacrimi fierbinţi. Adu-ţi aminte de neputinţa firii omeneşti, care cuprinde şi împresoară pe tot muritorul de la naştere, întocmai cu mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuţi şi noi, smeriţii, şi neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoate către Dânsul. Că El Însuşi te-a preamărit şi te-a trimis în această ţară, ca s-o aperi şi s-o păzeşti de toate răutăţile.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciune pentru ajutor la examene

    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-l pe copilul acesta (numele) să treacă cu bine această încercare ce îi stă înainte. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-l pe ro­bul tău (numele) să înveţe ceea ce trebuie ca să fie bine pregă­tit la examenul care îl aşteaptă. Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Noi, crezând că este de folos aces­tui copil să iasă încununat din această încercare, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciunile de la vremea mesei

    Înaintea gustării de dimineaţă

    Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se  numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciune pentru împăcare

    Doamne, miluieşte pe cei ce mă urăsc, se sfădesc cu mine şi mă ocărăsc, asemenea şi pe cei ce mă grăiesc de rău, ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru mine, necuratul, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. Ci-i sfinţeşte pe dânşii cu mila Ta, şi-i acoperă de bunătatea Ta, Preabunule Stăpâne. Amin.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciunea la moartea unuia dintre soţi

    Stăpâne, Doamne, cel preacurat şi Ziditor a toată făptura, Care pentru iubirea Ta de oameni ai prefăcut coasta strămoşului Adam întru femeie şi i-ai binecuvântat şi ai zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul”, şi pe amândoi i-ai arătat un trup, iar cei pe care i-a însoţit Dumnezeu, omul să nu-i despartă, caută din cer, Preabunule Părinte, şi vezi jalea şi durerea ce au năpădit inima şi sufletul meu ce se vede astăzi despărţit de fiinţa pe care Tu, Doamne, mi-ai dat-o să-mi fie soţ (soţie) şi sprijin în această viaţă.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciune pentru potolirea stihiilor (la vreme de trăsnete, fulgere, grindină sau cutremur)

    Doamne, Dumnezeule, Cel ce de bunăvoia Ta ai adus toate dintru nefiinţă întru fiinţă, şi cu puterea  Ta păstrezi făptura, chivernisind lumea cu purtarea Ta de grijă, Tu, Care din patru stihii ai aşezat făptura şi cu patru vremi ai încununat curgerea anului, fii binecuvântat!

    23 Iunie 2015
  • Rugăciunea învăţăceilor

    Dumnezeule Preasfinte, izvor de nemărginită înţelepciune şi bunătate, făcător al tuturor celor văzute şi nevăzute, ascultă rugăciunea noastră, ce înălţăm către Tine cu multă umilinţă. Întăreşte, Bunule, pe cârmuitorii noştri bisericeşti şi lumeşti. Dă-le lor să cugete cele bune şi folositoare pentru Biserica şi Ţara noastră. Apără-i de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ca să ne poată îndrepta pe calea propăşirii, cu pace şi dragoste.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciune pentru copilul bolnav

    Te rugăm, Doamne, vindecă durerea acestui copil, robul Tău (numele). Alungă de la el toată boala şi toată neputinţa. Tu, Care eşti doctor al sufletelor şi al trupurilor, arată şi acum puterea milostivirii Tale. Vindecă-l pe el, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cu ru­găciunile pe care le înalţi înain­tea Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Vindecaţi-l pe el, Sfinţilor care aţi primit de la Dumnezeu da­rul tămăduirii şi aţi vindecat mulţime de bolnavi.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciunea unui soţ pentru soţia sa

    Dumnezeul meu, Tu mi-ai dat o soţie ca tovarăşă nedespărţită a vieţii mele şi să-mi fie părtaşă soartei în timpul călătoriei mele pe pământ. Fă, Preabunule, să cunosc că încredinţându-mi această fiinţă, din mâinile Tale mi-ai încredinţat-o, să-i fac fericirea şi să lucrăm împreună virtutea; că floarea frumuseţii, blândeţii şi a bunătăţii fiind însuşirile firii sale, totdeauna este supusă, prin însăşi firea sa, la felurite slăbiciuni şi neputinţe. Ajută-mi să nu fiu asupritor şi nedrept cu ea. Să nu pretind lu­cruri mai presus de puterile ei şi împotriva dreptului cuvânt.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciunile dimineții

    Sculându-ne din somn, cădem către Tine, Bunule, și cântare îngerească strigăm Ție, Puternice: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru rugăciunile îngerilor Tăi, miluiește-ne pe noi. / Din pat și din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o luminează, inima și buzele mele le deschide ca să Te laud pe Tine, Sfântă Treime: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru rugăciunile tuturor sfinților Tăi, miluiește-ne pe noi.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciune pentru binefăcătorul tău

    Dumnezeule al dragostei, Ţie sunt dator a-Ţi mulţumi pentru dulcele simţământ al dragostei şi ocrotirii, de care mă bucur. O, Cel ce eşti izvorul tuturor bunătăţilor, revarsă binecuvântarea şi binefacerile Tale peste acela pe care inima mea îl cinsteşte şi îl iubeşte, peste robul Tău (numele). Apără-l de toate primejdiile ce bântuie viaţa muritorilor pe pământ. Fă să răsară asupra lui întotdeauna un soare strălucitor, ca să risipească norii grijilor şi ai suferinţelor din viaţa lui.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciunea văduvei

    Dumnezeul meu, plăcut-a voii Tale celei nepătrunse de mintea omenească să-l ia la Tine pe soţul meu. Grea este crucea ce mi-ai dat-o să o port. La cine însă voi căuta scăpare, fără numai la Tine, Cel ce eşti Apărătorul şi sprijinul atotputernic al văduvelor şi Părintele cel Atotbun al orfanilor! Ajută-mi ca unei neputincioase, hrăneşte-mă ca pe o sărmană şi mă întăreşte a face întru toate voia Ta cea sfântă!

    23 Iunie 2015

Pagini