Eşti aici

Cercurile pedagogice ale profesorilor de religie

8 Aprilie 2017 / Învățământ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și cu sprijinul doamnei Andra Bică, Inspector Școlar General al ISJ Vâlcea, în data de 7 aprilie 2017 s-au desfășurat Cercurile pedagogice ale profesorilor de religie din județul Vâlcea. 

În cadrul Cercului pedagogic s-au reunit profesorii de religie în cele patru zone metodice: Zona Râmnicu-Vâlcea la Colegiul Economic Râmnicu-Vâlcea, Zona Drăgășani la Școala Gimnazială Bătășani Valea Mare, Zona Horezu la Școala Gimnazială Luca Solomon Vaideeni și Zona Brezoi la Școala Gimnazială Copăceni Racovița.

În cadrul întâlnirilor a fost dezbătută tema: „Ora de religie și preocupările elevilor în contextul provocărilor lumii contemporane”.

Au fost prezentate referate și materiale în format powerpoint de către profesorii de religie și elevii implicați în desfășurarea acestor activități, precum și programe artistice. Toate activitățile au scos în evidență rolul orei de Religie în contextul provocărilor lumii contemporane. 

În cadrul ședinței Cercului pedagogic din zona Râmnicu-Vâlcea au participat Părintele profesor Cristian Bănuță, Consilier pentru Învățământ și Activități cu tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului și domnul Romeo Popescu, inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul ISJ Vâlcea. Părintele consilier a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie și a subliniat importanța parteneriatului Școală – Biserică. De asemenea, domnul inspector a apreciat activitatea desfășurată și a prezentat agenda activităților și competițiilor școlare ce se vor desfășura în perioada următoare.

Alături de profesorii de religie și elevi au fost invitați și au participat preoții responsabili cu activitatea de catehizare a tinerilor din cadrul protopopiatelor, precum și  doamnele și domnii directori ai unităților școlare unde s-au desfășurat cercurile pedagogice.

Alte articole despre: