Eşti aici

Activități în cadrul Proiectului educațional „Maica Domnului – modelul mamei creştine”

26 Martie 2019 / Învățământ

În cadrul parteneriatului încheiat între Parohia Călimănești I și Liceul Tehnologic de Turism din Călimănești, desfășurat sub coordonarea Sectorului Învățământ și Activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Râmnicului, luni, 25 martie 2019, s-au desfășurat activitățile specifice Proiectului educațional „Maica Domnului – modelul mamei creştine” la care au luat parte elevii din clasele a IX-a și a XI-a.

Coordonați de prof. Corina Albinaru, prof. Mirela Olariu și bibl. Simona Rogoz, elevii de liceu au confecționat felicitări, valorificând diferite simboluri creștine, au organizat o expoziție omagială de Ziua mamei creștine şi le-au dăruit cadrelor didactice şi femeilor care au participat la Sfânta Liturghie.

În cadrul aceluiași proiect, elevii au participat la comunicări și dezbateri, având suport texte scripturistice, patristice și ale unor teologi ai Bisericii Ortodoxe Române care descoperă cinstirea pe care trebuie să o acordăm Maicii Domnului. Unul dintre aceste texte îi aparține părintelui Dumitru Stăniloae care arată că „avem în Maica Domnului în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei şi a bătut şi bate ea însăşi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiţie, ci de iubire între Dumnezeu şi oameni”.

Vorbind despre așezarea Maicii Domnului drept model al tinerilor și al familiei, părintele protoiereu Nicolae Laurențiu Ceaușu a accentuat ideea că „tinerele și mamele creștine trebuie să învețe de la Maica Domnului acele trăsături sufleteşti şi virtuţi care au caracterizat-o pe Sfânta Fecioară Maria: smerenia, ascultarea, delicateţea, gingăşia, sensibilitatea, evlavia, jertfelnicia şi, nu în ultimul rând, maternitatea”.

Alte articole despre: