Eşti aici

Consiliul elevilor de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” implicat în numeroase proiecte sociale

16 Decembrie 2021 / Învățământ

În perioada premergătoare Praznicului Nașterii Domnului, Consiliul elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” a desfășurat mai multe proiecte cu caracter educativ social, cu sprijinul Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin”, a parohiilor „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu-Vâlcea și Vlădești-Tânțulești.

Consiliul elevilor, cu sprijinul cadrelor didactice și a comitetului de părinți, s-au implicat într-o serie de proiecte cu caracter social, unul dintre acestea desfășurându-se  la Parohia Boișoara, unde au oferit alimente, dulciuri și numeroase daruri copiilor din parohie.

„Educaţia extracurriculară îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii copiilor. Ea urmăreşte identificarea şi cultivarea corespondenţei optime dintre aptitudini şi stimularea comportamentului creativ în diferite domenii, dar și a responsabilității față de semeni. Este  important să-i implicăm pe reprezentanții elevilor în toate activitățile, însă în cele sociale descoperă, în primul rând, bucuria într-ajutorării semenilor”, a subliniat părintele Nicolae Proteasa, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.

 

Alte articole despre: