Eşti aici

„Comoara lui ascunsă era smerenia și rugăciunea”

30 August / Cultural

Părintele Athanasie Prodromitul despre Părintele Petroniu Tănase

„Felul părintelui Stareț Petroniu și râvna cuvioșiei Sale ireproşabile, fără ieșiri și abateri de la regulă, ceea ce îți dădea o responsabilitate și o încredere în gândul tău, certitudinea că te afli pe calea cea bună a dorinței tale, a scopului pentru care ai lăsat lumea și poftele ei, și, în sfârșit, ai venit să-ți mântuiești sufletul, lucru pe care adeseori îl spunea Starețul, grijuliu fiind să nu ne pierdem sufletele: „vai fraților, să nu ne pierdem sufletele, că mai bine nu ne nășteam”. Se bucura vizibil atunci când un obiectiv se salva din ruină, „prin banul văduvei care sunt lacrimile ei”, cum spunea Starețul, „care valorează mai mult decât argintul boierului și care are mare trecere în fața lui Dumnezeu”.

Cu adevărat, nici aducerea Sfinției Sale ca întâistătător, nici alte ranguri sau măriri, nu i-au schimbat felul de viață, doar nevoințele călugărești și simplitatea în toate deopotrivă, numai pe acestea le avea la mare cinste. Niciodată nu a servit masa în afara trapezei sau să aibă vreo masă deosebită, nici chiar în boală, până la suflarea cea mai de pe urmă. Era mulțumit cu ceea ce se dădea la masă, ținând rânduiala obștească. În îmbrăcăminte purta haine ponosite, având o singură rasă sau dulamă, ce sfinția sa și le îngrijea, spălând cu mâna, fără a folosi vreodată mașina de spălat sau ajutorul altcuiva. Nu folosea cuvinte de prisos, ci numai cele ziditoare de suflet. Aflându-se careva în vreo ispită, îl lăsa puțin pentru a i se așeza sufletul și supărarea și apoi găsea locul potrivit pentru a-l liniști pe acela.

Părintele nostru Stareț Petroniu avea relații duhovnicești cu mai toți Stareții Athoniți, relații ce se păstrează și astăzi datorită acestui cuvios părinte.

Nu ieșea din Sfântul Munte cu ușurință, decât la o mare nevoie sau fiind chemat de oficialități duhovnicești ori laice. Ținea rânduiala și regulamentul Schitului, ca Starețul să nu iasă din mănăstire decât la mare nevoie.

Anii petrecuți în stăreția Schitului și nu numai, încheind cei 33 de ani de activitate duhovnicească, spirituală și administrativă, la o vârstă destul de înaintată – de 94 de ani, s-a apropiat de sfârșitul obștesc, prin care toți vom trece, stând pe patul de suferință doar 2 luni și jumătate.

Până l-au putut ține picioarele nu a lăsat biserica, prezent fiind la toate slujbele. Deși suferea enorm, nu lăsa să fie pildă de sminteală pentru părinți și frați. Comoara lui ascunsă era smerenia și rugăciunea. La rugămintea părinților și la cererea lor: pe cine propune să-i urmeze ca întâistătător, răspunsul lui a fost: „rugați-vă, faceți privegheri și pe cine va alege Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul”.

(Fragment din „Interviu cu Arhimandritul Atanasie Prodromitul, Stareț al Schitului Românesc Prodromu din Sf. Munte Athos”, realizat de pr. Ștefan Zară și Monahul Gherasim Prodromitul, publicat în Revista Martyria, 1/2018)

Alte articole despre: