Eşti aici

Activități educative desfășurate de Biroul Eparhial de Catehizare a rromilor

5 Octombrie 2017 / Biroul de catehizare a rromilor

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Părintele Nicolae-Dorin Buda, inspector coordonator al  Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor, a organizat în data de 5 octombrie, cu ocazia ,,Zilei Educaţiei", o întâlnire cu elevii rromi de la Școala Gimnazială Sînbotin.
În cadrul activităților, părintele a susținut cateheza Educația în Sfânta Scriptură. În prima parte a fost subliniat rolul Decalogului - al celor 10 porunci, ca factor de educaţie a poporului evreu, dar şi a întregii omeniri, precum şi contribuţia profeţilor Vechiului Testament, în realizarea unei educaţii moral-religioase, pentru întreaga viaţă. Cu privire la principiile Noului Testament, a fost subliniat rolul Supremului Învăţător, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în educarea copilului, tânărului, dar şi adultului, a tuturor popoarelor şi neamurilor, a tuturor categoriilor sociale, fără nici o discriminare, întru dreptate, curăţenie, sfinţenie, egalitate, fraţietate, peste toate tronând iubirea de Dumnezeu şi de oameni.
În cadrul întâlnirii s-au organizat ateliere în cadrul cărora copiii au putut colora și desfășura o serie de activități care să le dezvolte abilitățile de exprimare. Pentru familiarizarea cu textul rugăciunilor, în cadrul întâlnirii a fost realizată și audiția Sfintei Liturghii în limba rromani, slujbă tradusă la inițiativa Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
La final, implicarea activă a tinerilor la activitățile propuse a fost răsplătită prin daruri oferite din partea Arhiepiscopiei Râmnicului.

Alte articole despre: