„Credința cea dreaptă este revelată de Dumnezeu, iar omul cu mintea luminată de har ajunge să cugete la cele nevăzute”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie în „Duminica Ortodoxiei”
„Dumnezeu Se descoperă omului care dorește să-L cunoască. Credința cea dreaptă nu este meritul omului, ci ea este revelată de Dumnezeu, începând cu „grăirea prin prooroci” încă de la facerea lumii și culminând „la plinirea vremii”, cu Evanghelia propovăduită de Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care i-a ales și i-a învățat pe Sfinții Apostoli dreapta credință, dreapta viețuire și dreapta cinstire a lui Dumnezeu. La rândul lor, Apostolii au predat Bisericii toate dogmele și poruncile lui Dumnezeu, spre propovăduire neschimbată, până la sfârșitul veacurilor”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica Ortodoxiei la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.